Marius Stan încă mai speră ca formaţia pe care o conduce mai poate reedita performanţa din sezonul precedent, atunci cînd trupa de la Dunăre a reuşit să cîştige în premieră campionatul şi Supercupa României.
Directorul general al campioanei crede ca fotbaliştii antrenaţi de Dorinel Munteanu au trecut peste startul nesatisfăcător din Liga I şi acum trebuie să se concentreze mai bine la partidele rămase de disputat din acest an, urmând că în retur să forţeze intrarea în lupta pentru titlu.
"În acest început ezitant de campionat cu toţii am avut o stare de relaxare, e ca atunci cînd ai fi urcat pe munte şi cînd ajungi în vîrf răsufli uşurat, aluneci şi cazi. Acum cînd sîntem în spate, nu ne dă nimeni nicio şansă şi cu atît mai mult putem deveni acel outsider care se poate transforma pe ultima linie intr-un favorit, intr-un cîştigător.
Totul este posibil în fotbal, trebuie doar să crezi în şansa ta, să crezi în tine şi în colectivul în care îţi desfăşori activitatea, iar noi avem acelaşi grup, chiar mai puternic decît anul trecut cînd am fost cea mai constantă echipă. Acum avem şi bani în cont şi o experienţă extraordinară acumulată în partidele din Champions League, nu ne lipseşte decît concentrarea", a declarat Marius Stan.
Preşedintele Oţelului speră ca experienţa din Liga Campionilor să-i fi maturizat pe jucători:
"Acum avem şi bani în cont şi o experienţă extraordinară acumulată în partidele din Champions League, nu ne lipseşte decît concentrarea, să jucăm cu Chiajna la fel si cum o facem si cu Manchester".
{{text}}