Handbal

Constantin Ştefan a fost prezentat la HCM Constanţa

Constantin Ştefan a fost prezentat la HCM Constanţa foto: Telegraf Constanța

Articol de Ionuţ Coman  —  marţi, 15 noiembrie 2011

Fostul tehnician de la Transilvania Cluj vrea să ajungă cu HCM în "optimile" Ligii Campionilor. Cu punctaj maxim în campionat, dar cu patru înfrângeri în startul actualei ediţii ale Ligii Campionilor, HCM Constanţa a schimbat banca tehnică.

Oficialii campioanei României i-au acceptat demisia lui Ion Crăciun şi au mutat cu gîndul la o calificare miraculoasă în optimi, aducându-l pe fostul antrenor al Universităţii Cluj, Constantin Ştefan. "Vreau să am o perioadă cît mai lungă la echipă, să arăt tuturor că pot antrena HCM, că echipa poate juca cu zâmbetul pe buze", a spus noul tehnician, care a fost prezentat oficial marţi.

În vârstă de 43 de ani, Constantin Ştefan a semnat un contract pe un an şi şapte luni, având drept obiective câştigarea titlului de campioană şi a Cupei României, dar şi o prestaţie onorabilă în Liga Campionilor.

"În Liga Campionilor HCM Constanţa a dezamăgit pe toată lumea şi consider că este momentul să redevenim ce am fost. Cred că am început acest drum încă de la Odorhei, cînd echipa a cîştigat printr-o manieră categorică şi sperăm să continue şi la Skopje. Ne propunem să cîştigăm cît mai multe puncte în Ligă", a explicat preşedintele Consiliului de Administraţie al HCM, Nicuşor Constantinescu.

Nici jucătorii nu au scăpat nepedepsiţi pentru eşecurile din Liga Campionilor, fiind sancţionaţi cu diminuarea drastică a contractelor pentru luna octombrie. Constantin Ştefan, care a mai antrenat pe Dinamo, cu care a luat titlul în urmă cu şase ani, HC Odorhei şi Universitatea Cluj, îi va avea secunzi pe Alexandru Buligan şi Eden Hairi.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.