International   •   Campionate   •   ANGLIA

Luis Suarez, învinuit de FA pentru insulte rasiste la adresa lui Patrice Evra

Luis Suarez şi Patrice Evra (foto: daylife.com)

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 17 noiembrie 2011

Fotbalistul uruguayan al echipei Liverpool, Luis Suarez, a fost învinuit de Federaţia Engleză de Fotbal (FA) pentru insulte rasiste la adresa francezului Patrice Evra (Manchester United), după o lună de anchetă, informează AFP.

"FA l-a învinuit, astăzi, pe Luis Suarez pentru că a folosit un limbaj necorespunzător şi/sau a adresat insulte şi/sau a avut un comportament jignitor la adresa lui Patrice Evra, încălcând regulamentul FA, la meciul Liverpool - Manchester United de pe Anfield, în 15 octombrie. Ar mai fi fost vorba de o referire la originea socială şi/sau la culoarea şi/sau la rasa lui Patrice Evra", se arată într-un comunicat remis ieri de Federaţia Engleză, notează Mediafax.



Patrice Evra, susţinut total de clubul său, a afimat că Luis Suarez i-a adresat insulte rasiste pe toată durata meciului din etapa a VIII-a a campionatului Angliei. Internaţionalul uruguayan a negat acuzaţiile.



Pe de altă parte, FA încă nu a decis dacă îl va acuza pe John Terry (Chelsea) de insulte rasiste la adresa fundaşului echipei Queens Park Rangers, Anton Ferdinand, luna trecută, la un meci din campionatul Angliei.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.