Directorul executiv al lui U Cluj, Cosmin Irimieş, a prezentat în cadrul unei conferinţe de presă astfel de tichete de acces la meciul de sîmbătă
Oficialii CFR-ului au anunţat că preţurile biletelor la derby-ul de sîmbătă sînt aceleaşi pentru toată lumea şi sînt cuprinse între 150 de lei şi 250 de lei. Conducerea lui "U" a făcut dovada că lucrurile nu stau tocmai aşa. La conferinţa de presă de azi, directorul executiv Cosmin Irimieş a arătat presei bilete care valorează un leu şi care ar circula în rîndul fanilor lui CFR Cluj. "Presa a sesizat în urmă cu mai mult timp că preţurile la bilete vor fi foarte mari şi se spunea că sunt aberaţii. Acum , tot presa a menţionat că CFR Cluj împarte invitaţii prin oraş şi din nou credeam că sunt aberaţii. Se pare că , de fiecare dată când ne gândim la aberaţii, ele se dovedesc a fi fapte reale. La club au sosit mai mulţi suporteri ai Universităţii, care ne-au adus biletele să le vedem. Au valoarea de un leu şi se împart prin oraş. Avem vreo 50-60, se pot vedea", a a spus Irimieş.
Ionuţ Badea, antrenor "U" Cluj
{{text}}