Un trening cu însemnele naţionalei baltice şi un sac cu mingi i-au fost de ajuns unui irlandez de 27 de ani ca să vadă prima manşă a barajului pentru Euro 2012 alături de selecţionerul gazdelor, Tarmo Ruutli
Irlandezul Conor Cunningham, 27 de ani, s-a încumetat să bată drumul la Tallinn, vinerea trecută, deşi nu reuşise să-şi procure bilet la prima manşă a barajului cu Estonia pentru Euro 2012. Profesorul de fitness din Cork se gîndea că poate are noroc şi-şi va cumpăra unul la faţa locului. Dar la casele de bilete n-a mai găsit, iar bişniţarii i-au cerut 600 de euro în schimbul unui tichet. Prea mult.
Intrare nepăzită
Şi cînd tocmai se orienta asupra unui bar unde să urmărească partida, a zărit o intrare nepăzită în stadion: "M-am strecurat pe acolo şi la un moment dat am dat peste un sac cu mingi şi-un trening cu însemnele naţionalei Estoniei". Cunningham n-a stat prea mult pe gînduri. Şi-a tras echipamentul peste tricoul şi jeanşii cu care era îmbrăcat, a luat sacul în spate şi-a pătruns pe terenul de joc: "La început, sincer să fiu, nu prea ştiam ce-ar trebui să fac. Apoi m-am gîndit că ar fi bine să mă aşez pe banca de rezerve a estonienilor".
Un oficial l-a trimis în tribună
Şi aşa a făcut. "Nimeni nu mi-a zis nimic. Nici măcar selecţionerul Tarmo Ruutli, lîngă care am stat", a povestit irlandezul cotidianului Daily Mirror. Abia după vreun sfert de oră, al patrulea arbitru l-a luat la ochi pentru că filma cu telefonul mobil şi l-a expediat în tribună.
Însă Cunningham nu s-a lăsat: "I-am explicat că sînt responsabil cu mingiile şi m-a lăsat în spatele băncii. La final am sărbătorit victoria cu 4-0 a Irlandei alături de jucători, pe gazon. Le-am strîns mîna şi i-am felicitat deja pentru calificare. A fost cea mai frumoasă experienţă pe care am trăit-o pînă acum în viaţa mea".
A devenit vedetă TV
Revenit în ţară, "Coach" (antrenorul) Cunningham, cum s-a autointitulat, şi-a făcut publică povestea la televiziunea irlandeză. Iar unul dintre jucătorii lui Giovanni Trapattoni, Keith Andrews, i-a promis un cadou deosebit: tricoul său de joc din meciul respectiv. Irlanda a făcut atunci pasul decisiv spre o nouă calificare la un turneu final, după o pauză de 24 de ani!
Jimmy Jump fără noroc
Mare maestru în arta înşelării vigilenţei forţelor de ordine, celebrul Jimmy Jump n-a avut norocul lui Cunningham. La un meci de Ligă, Celtic - Barcelona, disputat în 2008, el s-a deghizat în scoţian, însă nu i-a putut păcăli pe poliţişti, care l-au "capturat" chiar în incinta stadionului Celtic Park, după ce-l urmăriseră încă de la coborîrea din avion. Partida a văzut-o, dar sub supraveghere.
În poză cu Manchester United
Karl Power, un fan al lui Manchester United, a reuşit nu doar să înşele vigilenţa forţelor de ordine şi să pătrundă pe gazon. La "sfertul" de Ligă disputat în 2001 între englezi şi Bayern, el s-a tras chiar în poză alături de jucătorii săi favoriţi. Doar rezultatul partidei i-a stricat seara: 0-1.
{{text}}