International   •   Campionate   •   BUNDESLIGA

Koln - Mainz, amînat după ce arbitrul partidei a încercat să se sinucidă!

Babak Rafati a fost găsit azi dimineaţă în camera lui de hotel după ce a avut o tentativă de sinucidere

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Meciul din Bundesliga dintre Koln şi Mainz, care ar fi trebuit să se joace astăzi de la ora 16.30, a fost amînat! Motivul: arbitrul partidei a încercat să se sinucidă! 

Arbitrul Babak Rafati, 41 de ani, german de origine iraniană, a fost găsit în camera lui de hotel în această dimineaţă după ce a încercat să-şi taie venele! A fost transportat imediat la spital, unde a primit îngrijiri şi a supraveţuit tentativei.



Astăzi ar fi trebuit să arbitreze meciul dintre Koln şi Mainz din Bundesliga, însă oficialii ligii germane de fotbal au considerat că arbitrul nu se află în condiţiile fizice şi psihice necesare pentru această sarcină.

Vestea că meciul este amînat a venit foarte tîrziu şi le-a luat pe nepregătite pe cele două echipe. De altfel, microbiştii începuseră să populeze arena din Koln, cînd au aflat oficial că meciul nu se mai dispută.

Partida va fi reprogramată la o dată care nu a fost încă anunţată.



Şi în România s-au petrecut evenimente asemănătoare, în 2008, cînd arbitrul Sebastian Colţescu, 31 de ani la acea vreme, a încercat să se sinucidă, ameninţînd că se aruncă de la etajul unui bloc din Craiova. Colţescu a renunţat pînă la urmă la idee şi a urmat tratament psihologic pentru a-şi reveni.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.