Liga 1

Dialog halucinant între Ilie Dumitrescu şi Gigi Becali!

Articol de Ionuţ Petrişor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

### Gigi: "N-ai făcut performanţă la Steaua ca jucător cît am făcut eu ca patron"
### Ilie: "N-am făcut performanţă la Steaua doar cînd te-am avut pe tine patron"


Disputa a izbucnit după ce Becali i-a numit "antrenori de calibru la Steaua" pe Olăroiu, Protasov şi Piţurcă, moment în care Dumitrescu a luat foc: "Eu n-am înghiţit ca ei ordine, bileţele şi imixtiuni, eu am avut coloană vertebrală şi am plecat"

La mai bine de o oră după terminarea meciului de la Piatra-Neamţ, în emisiunea Fanatik Show, de la DigiSport, s-a iscat un dialog terifiant, de vreo 10-12 minute, între Ilie Dumitrescu şi Gigi Becali. Totul a pornit de la un sfat pe care Ilie Dumitrescu a ţinut să i-l ofere lui Becali şi de la o analiză pe care actualul patron al Stelei a făcut-o în privinţa tehnicienilor cu care a colaborat.

Ilie: Hai să-ţi spun ceva, Gigi. Dacă vrei să faci performanţă cu echipa asta, pune un antrenor, pune un manager şi dă-le încredere. Ai răbdare cu ei, nu mai schimba jucătorii la fiecare 4-6 luni şi nu mai pleca urechea la ce se vorbeşte la televizor şi la cei care îţi şoptesc zilnic cîte ceva în ureche.
Gigi: Manager pentru ce? Antrenor, da, e important, peste 80 la sută, dar dacă stau şi mă gîndesc, în cei 9 ani de cînd sînt patron, doar 3 au fost de mare valoare: Olăroiu, Protasov şi Piţurcă. Atît, în rest, nici unul...

Ilie: Ai dreptate, dar ştii care e diferenţa dintre ei şi mine? Că ei au răbdat şi au înghiţit toate bileţelele şi ordinele pe care tu le-ai dat. Eu de-asta am plecat, că am coloană vertebrală şi n-am acceptat să bag jucătorii pe care tu îi doreai.
Gigi: Ce bileţele, n-am dat niciodată aşa ceva.

Ilie: Încearcă să-ţi aduci aminte că ai spus-o chiar tu la TV. Bine, tu, la cît de mult stai pe la televizor, e normal că e greu să mai ştii ce spui.
Gigi: Băi, Ilie, ştii ceva, aşa cum sînt eu, am făcut performanţă mai mare la Steaua ca patron decît ai făcut tu ca jucător.
Ilie: Ştii cînd a fost singura dată cînd am fost la Steaua şi n-am făcut performanţă? Cînd te-am avut patron pe tine. Atît, în rest am făcut performanţă şi...

Gigi: Ce performanţă ai făcut?
Ilie: Ascultă-mă un pic. Loja aia din Ghencea în care stai tu, de fapt stăteai, că acum ai plecat de-acolo, a fost făcută din banii obţinuţi de club după ce Ilie Dumitrescu a fost transferat la Tottenham. Asta trebuie să ştii tu.

Gigi: De fapt, ce vrei tu de la mine?
Ilie: Nimic, doar să nu intri tu în emisiune şi să-mi dai mie calde aici, că eu te pot privi în ochi şi să spun realitatea.

Gigi: Bun şi atunci de ce n-ai făcut performanţă cînd ai venit ca antrenor?
Ilie: Pentru că am avut ghinionul să te am pe tine patron. Am venit pentru că iubesc Steaua şi pentru că mi-ai cerut ajutorul. Dacă erai însă la altă echipă şi nu la Steaua, doar pentru tine nu veneam.

Gigi: De-asta te-a bătut Urziceniul cu 5 copii de la echipa a doua a Stelei?
Ilie: A fost un meci la care m-ai trădat, că ai plecat din tribună prin minutul 70.

Gigi: Şi ce-ai fi vrut, să stau la cheremul tău?
Ilie: Dacă erai prietenul meu şi camaradul de război, aşa cum ne-am înţeles cînd am plecat la drum, trebuia să rămîi, dar tu n-ai de unde să înţelegi lucrurile astea. Tu, de fapt, faci un singur lucru bine. Te foloseşti de oameni, atît!


Ce a însemnat Ilie Dumitrescu ca jucător la Steaua
- a jucat în 1987, 1988-1994, 1998-1999
- a jucat peste 200 de meciuri şi a marcat peste 70 de goluri
- a fost campion cu Steaua de 4 ori: 1987, 1989, 1993, 1994
- a cîştigat de 4 ori Cupa României: 1987, 1989, 1992, 1999
- a fost golgeterul Ligii 1 în 1993, cînd a marcat 24 de goluri
- a ajuns cu Steaua pînă în finala Cupei Campionilor Europeni, sezonul 1988-1989
- a fost vîndut de Steaua la Tottenham în vara lui 1994 pentru 4,3 milioane de dolari
- a jucat 62 de meciuri şi a marcat 20 de goluri în echipamentul echipei naţionale, cu care a participat la trei Campionate Mondiale: 1990, 1994, 1998

"Că Ilie Dumitrescu n-a făcut performanţă ca jucător la Steaua e una dintre cele mai mari tîmpenii pe care le-am auzit"
Andrei Vochin, redactor-şef adjunct Gazeta Sporturilor

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.