Fotbal   •   Liga 1   •   CEAHLĂUL - STEAUA 1-0

"Fraţii păcălici" invitaţi să plece! » Steaua mai brevetează încă o metodă prin care îşi dă afară jucătorii: prin sms

Mihai Costea

Articol de Ionuţ Petrişor   —  luni, 21 noiembrie 2011

Mihai Costea i-a dat un mesaj patronului, prin care se arăta indignat că a fost făcut "păcălici şi măscărici", iar Gigi i-a transmis: "Tu şi frate-tău îmi aduceţi banii înapoi şi la revedere cu voi"

Primii jucători pe care Gigi Becali i-a luat la ţintă după înfrîngerea cu Ceahlăul au fost fraţii Costea. "Ăştia chiar sînt o glumă de jucători. Noi, de fapt, am avut doi măscărici în atac, nu doi jucători. Doi păcălici sînt ei, au ajuns de rîsu' lumii", a spus Becali. La scurt timp după această declaraţie, patronul Stelei a primit un sms din partea lui Mihai Costea: "Eu nu sînt măscăriciul nimănui!".



Becali a luat foc. "I-am transmis să-l ia pe fratele lui de mînă, să vină amîndoi la mine, luni, să-mi aducă banii pe care i-au luat pînă acum, după care vor primii hîrtii că sînt liberi de contract. Gata, s-a terminat cu fraţii păcălici la Steaua", a declarat Becali. Florin Costea a încasat 200.000 de euro primă de instalare, în timp ce Mihai Costea a primit 50.000 de euro.



"Chiar dacă nu vom putea face rezilierea contractelor imediat, pe cei doi fraţi măscărici n-o să-i mai vedeţi pe teren la Steaua. Ei vor fi doar în lotul lărgit al echipei"

Gigi Becali



Pe cine a mai desfiinţat Becali

Tătăruşanu: "Ăsta s-a învăţat să doarmă pe el în poartă. Nu ştiu dacă putea scoate acea minge, la gol, dar din cauza faptului că adormise în poartă, n-a avut poziţia corectă. Era deconcentrat, clar adormise, deşi mă mir, că afară era foarte frig"



Galamaz: "A jucat tot meciul la alibi, că, vezi Doamne, trebuie să se ferească, să nu fie lovit. E al doilea meci în care domnul Galamaz ne curăţă"



Năstăsie: "Pe ăsta de ce naibii l-o mai fi băgat pe teren, că, săracu', nici nu ştia ce e cu el p-acolo"



Pe cine a apărat Becali

"Singurii care au luat notă de trecere sînt Tănase, Brandan şi Geraldo. Eu nu dezarmez şi dacă batem tot în următoarele 4 etape, spun că mai avem şanse şi la titlu, dar ne trebuie doi atacanţi şi un număr 10"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.