Liga Campionilor

Speriaţi de bombe! » Porto este păzită la Doneţk de 700 de poliţişti

Articol de Daniel Scorpie  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Ameninţarea unui atac terorist a declanşat alarma în oraşul ucrainean, unde Şahtiorul lui Mircea Lucescu şi Raţ încă visează la calificarea în primăvară


Şahtior i-a rezervat o primire explozivă lui FC Porto la returul din Ucraina. Actuala deţinătoare a Europa League, care l-a lăsat acasă pe Săpunaru (nerefăcut), a găsit Doneţkul în stare de alertă. Mai multe ameninţări cu bombă au alimentat temerile privind un posibil atentat terorist. Motive justificate, după ce săptămîna trecută o explozie a făcut o victimă, provocînd panică.

Încă de la aeroport, antrenorul Vitor Pereira şi elevii săi s-au trezit preluaţi de poliţişti şi au fost escortaţi în drum către hotel. Paza s-a întărit la cartierul general al lusitanilor, dar şi pe străzile din Doneţk. Au fost mobilizaţi 700 de agenţi ai forţelor de securitate, care patrulează nonstop.

Totuşi, jucătorii nu s-au izolat şi au ieşit ieri dimineaţă la o plimbare în parcul de lîngă hotel. Iar diseară se bat cu Şahtior pentru ultimele şanse de calificare. Trupa lui Mircea Lucescu (foto) şi Raţ e forţată să cîştige ca să spere la "optimile" Ligii, altfel riscă să rateze şi Europa League.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.