Numele Herea s-ar putea dubla în curînd în Giuleşti. După ce şi-a prelungit contractul cu alb-vişiniii, Ovidiu Herea visează acum să facă pereche la mijlocul terenului cu fratele lui mai mic, Claudiu. "E valoros şi rapidist, ca şi mine! Visul nostru e să jucăm împreună", a mărturisit "decarul" din Grant.
Fotbalist de picior stîng, Herea jr. are 21 de ani şi evoluează în acest moment în Liga a 2-a, la Victoria Brăneşti, ca mijlocaş central sau lateral. A mai fost în urmă cu patru ani la Rapid, fiind adus la juniori de fratele lui, însă nu s-a adaptat. Fostul lui antrenor de la Brăneşti, Ciprian Urican, spune despre Claudiu că are ce-i trebuie pentru a ajunge în prima echipă a giuleştenilor. "Are un fizic şi o vedere periferică bune, plus o tehnică peste media jucătorilor tineri. A pierdut un pic din cauză că a fost suspect de ceva probleme la inimă. Pînă la urmă, a fost o alarmă falsă. Încă e crud acum, dar cu ceva experienţă va putea ajunge la Rapid".
Cel mai celebru cuplu de fraţi din istoria Rapidului rămîne cel format din Dumitru şi Emil "Nichi" Dumitriu. Dacă Ţiţi a prins doar un sezon la echipa mare a giuleştenilor ('72-'73), fratele lui mai mare este o legendă a clubului alb-vişiniu. Fostul atacant are în palmares un titlu ('66-'67) şi o Cupă ('71-'72) cu gruparea din Grant, unde a petrecut 8 sezoane şi a marcat de 50 de ori în campionat.
220.000 de euro va cîştiga anual Herea numai din salariu în baza noului contract semnat cu Rapid
"Claudiu e un băiat liniştit, care îşi doreşte foarte mult să-i calce pe urme fratelui său. Îi prevăd un viitor frumos"
Ciprian Urican, fost antrenor al lui Herea jr.
Ovidiu lîngă Ovidiu, la Recurs!
Media. Duminică, de la ora 22:30, în direct pe GSP TV, e programată o nouă ediţie a emisiunii Recursul etapei. Ovidiu Ioaniţoaia îi va avea în studio pe rapidistul Ovidiu Herea, pe directorul sportiv al Stelei, Narcis Răducan, pe antrenorul lui FC Braşov, Marius Şumudică, şi pe Vlad Chiricheş, stoperul de la Pandurii. Pentru cele mai bune întrebări adresate invitaţilor pe www.recursul.ro puteţi cîştiga tricouri cu Steaua, cu Rapid şi cu Pandurii! Cîştigătorii vor fi aleşi în cadrul rubricii "Foc de întrebări" de către invitaţii prezenţi în studioul Recursului etapei.
Inbox:
- "Mi-aş dori să mă întorc la Rapid, dar nu cu domnul Copos la club", a spus Dinu Gheorghe la DigiSport.
- Alexa şi Burcă au ajuns din nou la limita cartonaşelor galbene şi riscă să nu joace peste două runde, cu Sportul, dacă vor fi avertizaţi cu Pandurii.
{{text}}