International   •   Campionate   •   BRAZILIA

VIDEO Ronaldo, acuzat că a încercat să scoată bani de pe urma lui Neymar

Neymar si Ronaldo

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 23 noiembrie 2011

Subiectul transferului brazilianului Neymar în Europa continuă să aprindă spiritele în Ţara Cafelei. Preşedintele clubului FC Santos, Luiz Alvaro de Oliveira Ribeiro, l-a acuzat pe fostul fotbalist brazilian Ronaldo că a vrut să câştige bani de pe urma unui eventual transfer al atacantului la Real Madrid.



Aceste noi declaraţii ale preşedintelui lui Santos pun sub semnul înterbării transferul lui Neymar la echipa madrilenă, deşi mutarea era considerată ca şi făcută.



Vezi mai jos VIDEO cu cele mai tari faze ale lui Neymar!



"Ronaldo a fost primul care a vorbit în numele clubului Real Madrid, apoi au venit impresarii şi presiunea a fost foarte mare. Sumele vehiculate erau monstruoase şi cu cât eu spuneam să nu sunt de acord cu transferul, cu atât presiunile erau mai mari", a spus Ribeiro, citat de Mediafax.



El a menţionat că Ronaldo l-a căutat "în numele clubului Real Madrid" şi i-a prezentat o ofertă de 37 de milioane de euro, cu opt milioane de euro mai puţin decât era atunci clauza de reziliere a jucătorului la FC Santos.



"El a renunţat la cariera de jucător şi s-a transformat în impresar şi normal că dorea să câştige bani", a mai spus Ribeiro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.