International   •   Liga Campionilor   •   GRUPA H

Barcelona a cîştigat regalul de pe San Siro, 3-2, şi şi-a adjudecat locul 1 » Au celebrat fotbalul

Ibrahimovici, în dreapta, egalează pentru milanezi la unu cu toată opoziția lui Mascherano. Foto: Reuters

Articol de Aurelian Botezatu   —  joi, 24 noiembrie 2011

Campioana Europei şi Milan au oferit cel mai frumos spectacol de pînă acum al acestei ediţii a Ligii

Milan - Barcelona  2-3Au marcat

: Ibrahimovici '20 VIDEO , Boateng '54 VIDEO / Van Bommel (ag.) '14 VIDEO; Messi (pen) '30 VIDEO, Xavi '63 VIDEO



Duelul giganţilor. Răzbunarea lui Ibrahimovici. Crimă şi pedeapsă. Spuneţi-i cum vreţi. Acest Milan - Barcelona, finală pentru supremaţia în grupa H, dar demn de o adevărată finală de Ligă, merită toate superlativele din lume. A fost, fără îndoială, cel mai bun meci de pînă acum al acestei ediţii. De departe. L-a cîştigat Barcelona, scor 3-2, care şi-a adjudecat şi locul 1. Şi-au cîştigat suporterii, care au avut parte de un adevărat regal.



Loveşte "Ibra"

Cam un sfert de oră. Atît s-au studiat cele două armade. Apoi, ca la un semn, a început "bătălia". Temutul tiki-taka blaugrana l-a uluit pe fostul catalan Van Bommel, care a finalizat în proprie poartă o acţiune-şnur a oaspeţilor: 0-1. Fabregas a fost apoi la 8 metri de 2-0, iar în replică, Robinho a expediat "peste" un balon pe care un stadion întreg l-a văzut în plasă. Şi dacă n-a punctat brazilianul, a făcut-o Ibrahimovici: 1-1. Răzbunare pentru ce-a pătimit în perioada "Barcelona" (2009-2010), cînd a făcut multă vreme tuşa, reproşîndu-i lui Pep Guardiola că se simte "un Ferrari condus ca un Fiat".



Replică Messi

Dar nici nu s-au stins bine ecourile reuşitei sale că Messi, pe care Pep i l-a preferat suedezului, a îngheţat tribunele. Mai întîi cu o "transversală" din 6 metri, apoi cu penalty-ul transformat pentru 2-1. Primul gol al argentinianului în al 6-lea meci contra unei formaţii italiene. Spectacolul a continuat şi la reluare. Acelaşi ritm ameţitor, aceleaşi combinaţii divine, încheiate cu faze de poartă care de care mai spectaculoase, dar şi cu goluri. Al lui Kevin Prince Boateng, de 2-2, a fost o bijuterie. Al lui Xavi, servit de Messi, încă o demonstraţie de joc colectiv dus la perfecţiune al campioanei en titre a Europei: 2-3. La final, un singur regret. Păcat că s-a terminat!



7 ani sînt de la ultima victorie a Milanului cu Barcelona: 1-0, gol Şevcenko



MILAN - FC BARCELONA    2-3

(Ibrahimovici 20, K.P. Boateng 24 - Van Bommel 14 autogol, Messi 31 penalty, Xavi 63)

AC MILAN: Abbiati - Abate, Nesta (66 Bonera), Thiago Silva, Zambrotta - Aquilani, Van Bommel (72 Nocerino), K.P. Boateng, Seedorf - Robinho (46 Pato), Ibrahimovici. Antr. M. Allegri

FC BARCELONA: Valdes - Puyol, Mascherano, Busquets, Abidal - Xavi, S. Keita, Thiago Alcantara (90 Jonathan) - Cesc Fabregas (80 Pedro) - Messi, Villa (68 Alexis Sanchez). Antr. J. Guardiola

A arbitrat Wolfgang Stark (Germania)



Clasament

1. FC BARCELONA    5    4    1    0    16-4    13

2. AC MILAN    5    2    2    1    9-6    8

3. Plzen    5    1    1    3    2-9    4

4. BATE Borisov    5    0    2    3    2-10    2

Ultima etapă (6 decembrie): FC Barcelona - BATE, Plzen - Milan.




MILAN - FC BARCELONA    2-3

(Ibrahimovici 20, K.P. Boateng 24 - Van Bommel 14 autogol, Messi 31 penalty, Xavi 63)

AC MILAN: Abbiati - Abate, Nesta (66 Bonera), Thiago Silva, Zambrotta - Aquilani, Van Bommel (72 Nocerino), K.P. Boateng, Seedorf - Robinho (46 Pato), Ibrahimovici. Antr. M. Allegri

FC BARCELONA: Valdes - Puyol, Mascherano, Busquets, Abidal - Xavi, S. Keita, Thiago Alcantara (90 Jonathan) - Cesc Fabregas (80 Pedro) - Messi, Villa (68 Alexis Sanchez). Antr. J. Guardiola

A arbitrat Wolfgang Stark (Germania)
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.