GSP special   •   Ideile Gazetei

Exclusiv pe iPad şi în ziar. Aurelia Brădeanu, la al 6-lea Mondial de handbal! Interviu cu veterana "naţionalei"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 24 noiembrie 2011

La 32 de ani, Aurelia Brădeanu a devenit "veterana" lotului României. A debutat în 1999, la doar 20 de ani, tot atunci jucînd şi prima semifinală. A fost în Rusia, în 2005, cînd "tricolorele" au jucat marea finală, dar şi la Euro 2010, cînd România a prins iar podiumul. Visează să ajungă la a treia Olimpiadă, dar de această dată să urce şi pe podium.

Despre turneele finale

"La Mondiale am fost din 1999 şi pînă acum, cu excepţia celor din China, cînd nu am prins lotul fiindcă abia născusem. La Europene am 2000, 2002, 2004 şi 2010, iar la Olimpiadă am participat şi la Sydney, şi la Beijing"



Despre o mare neîmplinire

"Sigur că sînt regrete! La fiecare. Ce, am venit vreodată cu aurul? De fiecare dată porneam drept favorite, eram cotate cu şanse la medalii, aveam un lot valoros, dar de puţine ori am realizat ceva"



Despre zborul cu avionul

"Nici nu vreau să mă gîndesc! Vor fi 13 ore de coşmar pentru mine. Dacă aş fi sigură că voi trece peste senzaţia de teamă, m-aş îmbăta să nu mai ştiu de mine"



Aurelia Brădeanu le cere tuturor să aibă încredere în echipa României, chiar dacă în Brazilia vor lipsi Neagu, Ungureanu, Stanca sau Vizitiu!



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.