Fotbal   •   Liga 1   •   STATISTICĂ

Tîrgu Mureş şi Rapid, cele mai indisciplinate echipe. Dinamo e liderul "fair-play"

Sebastian Colțescu îi arată cartonașul galben lui Alexandru Vagner

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 25 noiembrie 2011

S-au dus demult vremurile în care fotbaliştii români erau consideraţi brazilienii Europei, şi nici jucătorii aduşi din Portugalia sau America de Sud nu par să pună prea mare preţ pe tehnicitate. Să nu ne mire aşadar că Liga 1 a devenit mai degrabă un front de luptă, iar arbitrii sînt nevoiţi să apeleze tot mai des la buzunarul cu cartonaşe.



Din rîndul "băieţilor răi" ai Ligii 1 se detaşează tîrg-mureşenii, care au reuşit să strîngă nu mai puţin de 63 de cartonaşe (56 galbene şi 7 roşii) în primele 14 etape ale sezonului. Nici rapidiştii n-au fost mai disciplinaţi, echipa lui Răzvan Lucescu ajungînd pe locul secund în această ierarhie (48 galbene şi 6 roşii).



De altfel, cu excepţia giuleştenilor, celelalte echipe care se bat în partea de sus a clasamentului indisciplinei sînt formaţii care se bat să scape de retrogradare, semn că disperarea de a ieşi din zona periculoasă a ierarhiei Ligii 1 este mare.



La celălalt pol, Dinamo şi Astra sînt singurele care n-au avut nici un jucător eliminat pînă în etapa a 14-a.



Clasamentul indisciplinei

echipă     galbene    roşii

1. Tîrgu Mureş   56    7

2. Rapid     48    6

3. CS Mioveni    42     5

4. Petrolul      41     5

...

15. CFR Cluj   43     1

16. Ceahlăul   43     1

17. Dinamo    39    0

18. Astra    36    0

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.