International   •   Campionate   •   LIGUE 2

VIDEO Jucător al lui Lens suspendat 5 luni după ce a bătut doi oficiali adverşi: unul a ajuns la spital!

Gabriel Cichero

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 25 noiembrie 2011

Fundaşul venezuelean al formaţiei Lens, Gabriel Cichero, a fost suspendat astăzi cinci luni de Comisia de Disciplină a Federaţiei Franceze după ce a bătut doi oficiali ai lui Bastia, pe finalul meciului direct din liga secundă, încheiat la egalitate, scor 2-2.



Chicero a fost eliminat în ultimul minut al meciului disputat pe 15 octombrie, iar în drumul spre vestiare s-a luat la bătaie cu mai mulţi oficiali ai lui Bastia, care l-au apostrofat pe tunelul spre vestiare. S-a luat mai întîi de preşedinteel echipei, pe care l-a lovit cu picioarele, apoi l-a luat la pumni pe directorul echipei. Acesta s-a ales cu nasul spart, cu pometele fracturat şi cu mandibula fisurată, necesitînd cîteva zile de spitalizare.



Conflictul s-a extins apoi la finalul meciului, jucătorii celor două echipe luîndu-se la bătaie pe teren, apoi la vestiare. Vezi VIDEO mai jos!



Cichero a refuzat să-şi ceară scuze, spunînd că este "un om educat şi cu Dumnezeu alături" şi nu a făcut decît să reacţioneze normal la injuriile ce i-au fost aduse. E puţin probabil să depună apel la decizia Comisiei de Disciplină, mai ales că se poate alege cu dublarea pedepsei în cazul în care apelul va rămîne fără rezultat.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.