Iorga a marcat după un sfert de oră, din penalty-ul scos de veteranul Paraschiv, dar nigerianul Tony a smuls un punct în prelungiri, după o fază-biliard
Universitatea şi Oţelul au respectat sfertul academic. Două echipe enervant de bine organizate, interpretînd partituri identice. Fisura a apărut la prima greşeală a "studenţilor", la un duel între Păcurar şi Paraschiv, la 15 metri de poarta lui Matache. Căderea atacantului a găsit o plasă de siguranţă în regulament, iar Iorga l-a învins pe Matache de la punctul cu var.
Dorinel aducea aminte, pe margine, de tata Puiu, pupînd icoane. Răspunsul divin a venit la ratările lui Pele (17) şi Cristea (28). Grecu, care a purtat ghete identice cu cele ale lui Messi, a arătat că nici aşa nu poate da o centrare decentă. Szukala a ieşit la atac, însă şutul său nu l-a păcălit pe Brăneţ (34). Pena putea penaliza ineficienţa atacului lui "U", dar a încheiat repriza cu o ratare uriaşă.
Partea a doua l-a găsit pe Munteanu agitîndu-se în faţa băncii de rezerve a Galaţiului. E posibil ca antrenorul campioanei să alerge mai mult în spaţiul tehnic decît Prinţul pe extrema stîngă a lui U. Cu siguranţă e mai conectat la tensiunea meciului! Din poziţie bună, Cristea a preferat o execuţie tehnică, dar prea slabă pentru reflexul lui Brăneţ.
Ardelenii au avut şi ghinion. Marinescu (72) a alunecat în faţa golului, iar Machado a trimis pe lîngă din poziţie ideală (73). 7 minute mai tîrziu, lobul lui Tony a căzut pe plasă. "Cardinalul" Badea aştepta resemnat finalul, însă sorţii s-au întors împotriva Oţelului. Brăneţ a respins o centrare pînă-n piciorul lui Antal, de unde mingea a ricoşat la Tony. Nigerianul a trimis-o în poarta goală de la 10 metri, în ultimul minut de prelungiri salvînd un punct pentru Universitatea.
"Ne-au făcut de ruşine în Ligă!"
Adrian Cristea s-a dezlănţuit la final împotriva Galaţiului: "Nu ştiu dacă a fost penalty sau nu, dar noi meritam să cîştigăm meciul. Din păcate, am ratat prea mult. Asta e campioana României?! Nici nu e de mirare că ne-au făcut de ruşine în Liga Campionilor! I-am dominat clar, din păcate nu am reuşit să marcăm. Oricum, cine joacă împotriva noastră vine doar să distrugă jocul, să se apere".
A aruncat cu guma în fani!
Nervos că a pierdut două puncte în prelungiri, Dorinel Munteanu a avut o ieşire nervoasă în drum spre cabine. Supărat că era înjurat de suporterii gazdelor, Munti a aplaudat întîi ironic, apoi s-a întors din drum, şi-a scos guma din gură şi a aruncat cu aceasta în contestatari! Tehnicianul campioanei l-a înjurat apoi pe cameramanul DigiSport, care a filmat scena!
Şi Clujul a cerut un penalty
"Studenţii" au protestat vehement în minutul 33, cînd arbitrul Haţegan nu a dictat 11 metri la un duel între Sergiu Costin şi Boştină. Reluările îi dau dreptate "centralului". Fundaşul Oţelului a lovit mai întîi mingea şi de abia apoi a existat contact cu mijlocaşul gazdelor! Boştină s-a repezit la arbitrul arădean, reproşîndu-i că nu a dictat penalty, dar acesta nu şi-a schimbat decizia.
"Nu poţi fi bucuros cînd pierzi puncte în ultimele secunde. Universitatea a dominat la impresia artistică şi la posesie, dar fără să aibă ocazii clare de a marca. Pena putea închide meciul în finalul primei reprize"
Dorinel Munteanu, antrenor Oţelul
"E frustrant, am pierdut două puncte meritate după calitatea jocului. Oţelul s-a apărat 80 la sută din timp. Nu sînt sută la sută convins că a fost penalty la Oţelul, oricum faza a fost precedată de un henţ clar. Rezultatul nu e echitabil. Oţelul a fost mai dominată aici decît în toate partidele lor de Champions League"
Ionuţ Badea, antrenor U Cluj
U Cluj: 4-3-3
1. Matache 6
18. Unguruşan 6
2. Szukala 6
5. Pele 6
29. Grecu 5
10. Al. Păcurar 5
# 7. Vl. Morar, 78
22. Boştină (cpt.) 6
27. L. Marinescu 5
26. N. Tony 7
11. G. Machado 5
# 77. Grozav, 74 5
30. Ad. Cristea 5
Oţelul: 4-3-3
1. Brăneţ 6
3. Rîpă 6
16. Sîrghi 5
18. Sg. Costin (cpt.) 7
23. Sălăgeanu 5
# 8. Antal, 34 5
26. I. Neagu 6
# 19. Punosevac, 79
4. I. Filip 5
29. Giurgiu 6
7. L. Iorga 6
10. Paraschiv 6
# 27. Pena, 35
14. S. Ilie 5
{{text}}