Campionate

Man. City s-a poticnit la Liverpool (1-1) şi rămîne la 5 puncte peste United » Aterizare forţată

Milner (în bleu, în duel cu Downing) și City și-au frînt ieri zborul la Liverpool. FOTO Reuters

Articol de Daniel Scorpie  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Liderul a suferit pentru punctul de pe ”Anfield”, portarul Hart fiind eroul ”cetăţenilor”. În rol negativ a jucat Balotelli, eliminat la 18 minute de la intrarea în teren!


Bătută marţi în Ligă la Napoli, Manchester City s-a chinuit şi-n campionat. N-a profitat de pasul fals făcut sîmbătă de United (1-1 cu Newcastle) şi a ratat ieri evadarea, după 1-1 la Liverpool.

"Cetăţenii" au pornit mai bine, cu Aguero şi David Silva punînd în pericol poarta lui Reina. Şi, logic, au găsit şi drumul către gol. Căpitanul Kompany a lovit perfect cu capul, la colţ, mingea centrată din corner de Silva. Numai două minute a ţinut însă bucuria liderului. "Cormoranii" au echilibrat imediat jocul şi scorul. Kuyt a recuperat, iar Adam a tras de la 25 de metri. Nu era un şut imparabil pentru Hart, ce a fost păcălit însă de devierea lui Lescott. Autogol şi 1-1 la pauză.

Circ cu Balotelli
Liverpool a devenit vioara întîi la reluare şi a ratat în două rînduri ocazia de a trece în avantaj, prin Kuyt şi Downing. Deranjat de cursul jocului, Mancini a mutat cu Balotelli, în locul lui Nasri. Proastă inspiraţie. Mario şi-a făcut rost de două cartonaşe în 7 minute, pentru falturi stupide, şi Atkinson l-a eliminat! Mancini a fost cel care i-a ordonat să dispară la vestiare, nervos fiind că atacantul, "marcat" de un steward stupefiat, încerca să-i arate că nu e vinovat. Dalglish a forţat cu Carroll, care nu l-a putut învinge însă în final pe Hart, salvator miraculos şi-n faţa lui Suarez.

17-7 a fost raportul şuturilor la poartă (9-3 cadrate) în favoarea lui Liverpool, care a avut şi 9-5 la cornere

6-1 a fost ieri raportul cartonaşelor, Manchester City primind 5 galbene şi unul roşu

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.