Gazeta l-a vizitat pe JoJo Dan, aflat în convalescenţă, la Trabzon » Soartă de boxer

Îl aşteptam pe JoJo Dan şi pe uşă intră Ionuţ Dan Ion. Îmbrăcat în trening negru, tricou galben. Profesia: boxer. Vîrsta: 30 de ani. Starea: recent externat din spital, cu diagnosticul fractură de mandibulă. Au trecut patru zile de la meciul pe care l-a pierdut la Trabzon în faţa turcului Selcuk Aydin, la categoria semimijlocie, iar urmele încă se manifestă vehement pe chip. Mai ales pe chip. Într-atît încît Ionuţ a ales să poarte o pereche de ochelari cu lentila aproape opacă.



Despre trecut şi viitor

Îi dă jos timid, ca împotriva voinţei sale, lăsînd în lumină carnea umflată, arcadele cusute, cearcănele mov. Şi ochii, ochii albaştri, festonaţi cu vinişoare roşii. Ochii identici la culoare cu acele talismane specific turceşti care te apără de rău. Pe Ionuţ nu l-au putut feri, chiar dacă a boxat tocmai la Trabzon. Se aşază pe marginea canapelei Chesterfield din recepţia hotelului Gold TS, unde a stat de cînd a ajuns în Turcia. E însoţit de fratele său. JoJo frămîntă în mînă foaia cu punctajul de meci, semn că mintea încă îi stă acolo. Nu prea îşi găseşte locul. E dezamăgit de ce s-a întîmplat în ring, ştie că a greşit de cîteva ori, tocmai pentru că a vrut atît de mult să învingă. "Mi-am dorit enorm să-l bat. Ştiam că sînt capabil să o fac, am fost convins că pot să cîştig". Pînă la urmă, începe să vorbească.



"Boxul e viaţa mea"

"Nu renunţ, peste un an, un an şi ceva vreau să lupt din nou pentru o centură importantă", spune pugilistul. Nu poate să-şi deschidă gura decît foarte puţin, articulează cu dificultate cuvintele, abia le strecoară printre buze. Se va hrăni cu paiul pentru încă o lună, dar deja s-a obişnuit. "Acest eşec mi-a arătat că pot, că am capacitatea de a ajunge cît mai sus. Nici nu mă gîndesc să nu revin în ring, nu asta e soluţia. Boxul e viaţa mea. Nu renunţ".



"Nu renunţ". Repetă aceste două vorbe ca pe un refren. Are 30 de ani, un snop de sîrme în gură, pînă ieri abia putea să respire, dar nu renunţă. Haideţi să vedem de ce şi cum a ajuns aici! Să vedem ce se întîmplă după ce ringul e strîns şi viaţa trebuie să meargă mai departe. Cu Ionuţ Dan Ion, alias JoJo Dan. Boxer. Recent externat din spital.



»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»»



INTERVIU: "ÎMI SIMŢEAM OSUL PRIN GURĂ ÎN TIMP CE BOXAM"

JoJo Dan îşi aminteşte cu precizie momentul în care a simţit că i s-a rupt mandibula în timpul meciului



Protezele din gură îl deranjează pe Ionuţ. Nu poate articula cuvintele prea bine, trebuie să ţină maxilarele lipite, fără să le mişte. "O lună trebuie să stau cu ele, parcă sînt la închisoare", suspină el. "Măcar acum pot respira OK, pînă ieri am avut nasul  înfundat şi a fost o adevărată problemă şi să respir", adaugă tînărul. În colţurile gurii se zăresc protezele de metal. Timp de o oră, ajutat din cînd în cînd de fratele său, Ionuţ a vorbit despre experienţa din Turcia, despre ce s-a întîmplat în timpul meciului, dar mai ales despre ce a fost  după.



- Hai să începem cu începutul, Ionuţ! Cum a fost programul în săptămîna petrecută la Trabzon?

- Zilele dinaintea meciului sînt cele mai dificile, mai ales dacă mă gîndesc că am de trecut şi peste proba cîntarului. Am venit aici din timp pentru a mă acomoda cu fusul orar, am fost la o sală de antrenamente pentru copii şi la meciul de fotbal pe care echipa locală de fotbal, Trabzonspor, l-a jucat cu Inter, în Liga Campionilor. În rest, nimic special. Antrenamente zilnice, conferinţa de presă, cîntarul oficial şi apoi lupta propriu-zisă.



"Vineri am ţinut post negru"



- Cum se schimbă pregătirea în zilele dinaintea cîntarului? Ce mai poţi mînca şi cît?

- Deşi s-au scurs atîţia ani de cînd trec prin asta, niciodată nu e uşor, nici măcar acum, cînd ştiu pe dinafară ce am de făcut! În general, am de slăbit cam 3-4 kilograme cu o săptămînă înainte de cîntar. În primele patru zile mănînc doar de două ori pe zi, ceva uşor, carne slabă şi salate. Aici m-am axat pe peşte şi salată. Au urmat două zile în care am mîncat doar salată, iar în ziua cîntarului am ţinut post negru. În această perioadă trebuie să mă hidratez foarte bine. Apa o elimin la antrenamente. Cele două şedinţe pe care le fac pe zi în săptămîna dinaintea meciului sînt scurte, de aproximativ o oră, dar foarte intense. Dau jos tot ce acumulez, chiar şi în plus.



"În timpul meciului simţeam cum mi se plimbă osul prin gură. Încercam să-l fixez cu limba în timp ce eram atent la adversar şi boxam"



- Există momente în timpul acestor perioade în care simţi că nu mai poţi?

- Normal, există pentru că te consumă enorm din punct de vedere psihic. E dificil să te acomodezi cu un asemenea regim, chiar şi pentru scurt timp. Eu mă motivez singur, încerc să mă calmez, vorbesc cu mine însumi şi îmi revin destul de repede. În plus, am echipa alături de mine. Ei mă ajută mereu, ştiu ce sfaturi să-mi dea. Însă nici prea multe nu sînt bune, să nu mă streseze. Am învăţat de-a lungul vremii ce trebuie să fac ca să depăşesc astfel de momente.



- Şi ce vorbeşti cu tine, ce îţi spui cînd eşti singur?

- Nu e ceva special, sînt cuvintele specifice de încurajare. Mai liniştitor e faptul că stau singur şi că-mi pun ordine în gînduri. Îmi aduc aminte, dacă pot spune aşa, ce reprezintă boxul pentru mine şi asta mă motivează cel mai mult. Mereu mă gîndesc că urmează să intru în ring, unde vreau să arăt de ce sînt capabil.



"Merg devreme la sală, să văd ringul"



- Ce faci după ce s-a rezolvat cu cîntarul? Trebuie să respecţi un anumit regim şi după aceea?

- Sincer, nu. Mănînc tot ce apuc şi beau cît mai multă apă. Acum să nu înţelegi că dau iama în bucătărie, dar, oricum, trebuie să-mi revin. La meciul acesta, cîntarul a fost vineri, la 4 după-amiaza. Pînă seara, luasem deja aproape 4 kg în greutate. E necesar să recuperezi tonusul fizic, dar şi psihic pentru a fi într-o formă cît mai bună la ora meciului.



- Iei vreun anume tip de medicamente în această perioadă?

- Da, iau vitamine. Am nevoie şi de aşa ceva, deoarece corpul slăbeşte brusc şi e normal să-l ajut să se menţină la un anumit nivel. Iau calciu, magneziu şi vitamina D.



- Ce faci în ziua meciului? La ce te gîndeşti în momentele pe care le petreci în vestiar?

- Mă odihnesc cam toată ziua. Îmi place să merg devreme la sală, să văd ringul, să mă acomodez cu spaţiul, să intru în atmosferă. Bine, gîndul nu-mi stă decît la meci, la ce trebuie să fac ca să fie cît mai bine în ring. La partida asta am simţit o presiune în plus. Ştiam la ce să mă aştept, dar tot a fost dificil. Am stat o perioadă singur, iar în rest am vorbit mult cu cei din echipă. Mereu mi-am repetat că trebuie şi că pot să-l înving.



Croşeul dezamăgirii



- Ai simţit altfel lovitura care ţi-a provocat accidentarea? Cum au fost pumnii primiţi după aceea?

- Şi acum o simt. A fost în repriza a doua, la un croşeu de stînga. M-a prins cu gura deschisă şi asta a fost. Am simţit cum s-a rupt. Mi-am dat seama că e ceva grav, îmi curgea sînge din gură fără oprire. Durerea creştea din ce în ce mai mult. Mai primeam un pumn, era şi mai rău. Orice atingere o simţeam de zece ori mai rău. Osul mi se mişca prin gură. Antrenorii m-au tot întrebat dacă sînt OK. Au simţit că ceva nu e în regulă, dar nu aveau de unde să ştie ce e pentru că nu le-am zis şi nu puteau vedea.



- De ce nu le-ai spus?

- Probabil ar fi oprit meciul, iar eu nu voiam asta. Tot timpul am crezut că pot să-l înving, mi-am dorit prea mult să reuşesc şi de aceea nici măcar nu m-am gîndit vreo secundă să renunţ! Nu voiam să am regretul că nu am făcut tot ce puteam.  Acum, cînd mă gîndesc la rece, îmi dau seama că am greşit puţin. Nu pentru că nu m-am oprit, ci pentru că am pornit prea în forţă, am atacat din prima secundă, fără să aştept un pic, să văd cum merg lucrurile.



"Am plecat direct la spital"



- Ce s-a întîmplat după meci? Cum au fost momentele în care ai aşteptat decizia arbitrilor?

- În sală era o adevărată nebunie. Mă durea toată faţa, dar nu a mai contat. Am fost foarte dezamăgit, ştiam tot ce făcusem pentru acest meci. Simţeam că nu o să mă dea pe mine învingător, iar asta a amplificat şi mai rău starea. Abia atunci le-am spus celor din staff ce am. Nu le-a venit să creadă. Nici n-am apucat să vorbesc cu soţia, am plecat direct la spital cu fratele meu. În drum spre vestiar am primit şi un picior în spate din partea unui spectator. N-am avut timp să mă gîndesc la altele.



- Totuşi, în drumul spre spital la ce te gîndeai?

- Eu voiam să plec acasă, să mă operez în ţară. Nu îmi doream să mai rămîn în Turcia, dar am fost nevoit. După mai multe consultaţii, medicii mi-au recomandat să mă operez imediat, pentru că atlfel s-ar fi complicat situaţia. Mi-a părut rău, eu voiam doar să ajung acasă, la familie.



"Contează doar viitorul"



- Acum, la patru zile după incident, cum vezi lucrurile?

- Mi-aş dori să dau timpul înapoi şi să fiu un pic mai atent. Cred că ăsta e singurul lucru pe care mi-l pot reproşa. Dar asta e, trecutul trebuie să rămînă în urmă! Nu sînt genul de boxer care să rămînă ancorat în ce s-a întîmplat, doar învăţ din aceste experienţe. Deja visez la viitor. Trebuie să stau o lună cu protezele, asta va fi partea dureroasă. Sînt clipe în care îmi doresc să le smulg din gură, dar imediat îmi dau seama că ele mă vor ajuta să revin cît mai repede. De-abia aştept să urc din nou în ring! Dacă nu priveşti cu optimism lucrurile, nu ai cum să răzbeşti. Simt că am puterea de a ajunge din nou în situaţia de a boxa pentru un titlu mondial. Regretele şi dezamăgirile dispar pînă la urmă, cel mai important este viitorul.



"Tot timpul am crezut că pot să-l înving. M-am pregătit atît de mult pentru această confruntare încît dezamăgirea resimţită e imensă"



- Dacă ai mai trece printr-o astfel de experienţă, ai proceda la fel?

- Probabil că da, nu pot atfel. Eu dau tot în ring, nu mă las aşa uşor. Fiecare sport are riscurile lui. Eu am crescut şi am respirat cu şi prin box. Ştii cum e cînd te îndrăgosteşti cîteodată şi de cine nu trebuie? Aşa e şi aici, dar cu o diferenţă. În mare, aici rămîi cu multe lucruri şi amintiri frumoase.



- Crezi că această accidentare te va face să fii mai prudent în ring?

- Nu. Cu siguranţă voi fi mai atent, dar asta nu înseamnă că mă voi da la o parte! Probabil îmi voi lua o proteză şi pentru partea de sus, să fiu mai protejat. Îmi place ce fac, trăiesc pentru box, iar accidentul de acum nu schimbă cu nimic percepţia asta. Motivaţie există, nu sînt nici primul, nici ultimul care păţeşte asta. Sînt mult prea dornic de revanşă ca să dau acum înapoi.



"Oamenii din box au văzut meciul meu, au auzit ce am făcut şi am fost apreciat pentru asta. Sînt un boxer spectaculos, nu mă pot da la o parte"’



31 de meciuri a strîns JoJo Dan la profesionism, el boxînd în total 185 de reprize



29 de victorii are pugilistul român, dintre care 16 prin KO, şi doar 2 înfrîngeri