International   •   Europa League   •   fc vaslui - lazio, azi, 22:05, pro tv şi livetext pe gsp.ro şi m.gsp.ro

O victorie îi duce pe moldoveni în primăvara europeană: "E mai uşor cu echipele mari!"

Pe Olimpico, Sînmărtean a fost printre cei mai buni jucători de pe teren, determinîndu-l pe boss-ul lazialilor, Claudio Lotito, să ceară amănunte despre mijlocaşul român

Articol de Cristian Lapa   —  joi, 01 decembrie 2011

Lucian Sînmărtean consideră că galben-verzii se descurcă mai bine cu formaţii precum Lazio, care nu refuză jocul

- Cum e, Lucian, sînteţi gata de decisivul meci cu Lazio?

- Eu cred că da, însă numai pe teren vom vedea cît de pregătiţi sîntem. Nu trebuie să uităm că întîlnim o echipă foarte bună, cu jucători care au mult mai multă experienţă internaţională, însă ne vom juca şansa pînă la capăt. Pe teren vom fi 11 la 11 şi se poate întîmpla orice.



- Cum s-a întîmplat în tur, pe Olimpico, unde aţi reuşit un 2-2...

- Acum va fi mult mai greu decît la Roma, fiindcă adversarii ne-au studiat jocul şi ne cunosc foarte bine. Cred că ne visează şi noaptea. Probabil că şi-au luat toate măsurile astfel încît să se impună la Piatra-Neamţ. Presiunea e pe noi, dar nici cei de la Lazio nu o duc mai bine. Avantajul nostru e că jucăm oarecum acasă, unde publicul va fi de partea noastră. Îmi doresc din tot sufletul să obţinem un rezultat pozitiv.



- Asta ce înseamnă, un succes care vă califică sigur ori o remiză, care vă menţine în cursă?

- Eu îmi doresc o victorie, să nu mai avem emoţii la Zurich, în ultima etapă. Avem o trupă capabilă să facă meciuri mari în faţa celor cu tradiţie şi care nu refuză jocul, dovadă şi partida cu Sporting Lisabona. Cred în şansa noastră şi simt acest lucru şi la colegi. Vă aşteptăm pe toţi la final să ne bucurăm de un rezultat mare!





Vaslui: 4-2-3-1

12. Cerniauskas - 20. Milanov, 3. Papp, 26. Farkas, 11. Milisavljevici - 23. Pavlovici, 5. Zmeu - 88. Buhăescu, 10. Adailton, 18. Sînmărtean - 19. Temwanjera

Rezerve: 22. Puia, 9. Y. Bello, 21. Balaur, 27. H. Luz, 30. R. Costin, 77. P. Jovanovici, 85 Gladstone

Absenţi: Wesley (suspendat), Cînu, Annang (accidentaţi), Gerlem (incert)



Lazio: 4-1-3-2

83. Marchetti - 21. Konko, 20. Biava, 29. Diakite, 26. Şt. Radu - 27. Cana - 15. Gonzalez, 8. Hernanes, 19. Lulici  - 25. Klose, 99. Cisse

Antrenor: Edoardo Reja

Rezerve: 1. Bizzarri, 7. Sculli, 9. Rocchi, 18. Kozak, 24. Ledesma, 40. Crescenzi, 78. Zauri

Absenţi: Mauri, Matuzalem, Brocchi, Makinwa, Garrido (accidentaţi), Stankevicius (fără drept de joc)



Clasament:

1. Sporting    4    3    0    1    6-2    9p

2. Lazio    4    1    2    1    5-5    5p

3. Vaslui    4    1    2    1    5-6    5p

4. FC Zurich    4    0    2    2    3-6    2p

Ultima etapă (14 decembrie): FC Zurich - FC Vaslui, Lazio - Sporting



2002 e anul în care s-a înfiinţat FC Vaslui. În acea perioadă, Lazio cumpăra jucători precum Crespo, pe 53 de milioane de euro, Mendieta (48 de milioane de euro) sau Claudio Lopez (35 de milioane de euro)



6,00 e cota oferită de Gamebookers ca Miroslav Klose să deschidă diseară scorul. Cel mai probabil marcator de la vasluieni e Temwanjera (7,50 să dea primul gol al partidei)



6,50 e cota pentru un 1-1 sau un 0-1 diseară, cele mai probabile scoruri în partida FC Vaslui - Lazio, conform Gamebookers

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.