Finanţatorul echipei FC Vaslui, Adrian Porumboiu, s-a declarat mai mult decît mulţumit pentru egalul obţinut în faţa lui Lazio (0-0) şi a ţinut să-şi felicite jucătorii care au muncit pentru rezultatul care îi ţine în lupta pentru calificarea europeană.
"Un 0-0 mi-am dorit, dar era mai bine să cîştigăm. Dacă acum s-ar termina grupa, am fi calificaţi. Astăzi, nu cred că a fost vreo diferenţă între Lazio şi Vaslui, doar că nu am reuşit să înscriem. În dubla confruntare cu ei, noi sîntem calificaţi şi le va fi greu să cîştige cu Sporting. Oricum, a fost un rezultat perfect.
Le mai reamintim şi altora cum am fost ciomăgiţi şi daţi peste cap, dar le demonstrăm ce echipă avem. Sperăm într-un viitor îndepărtat să ne facem stadionul, să nu mai jucăm pe altele.
Dacă Lazio este interesată de Papp, îi aşteptăm la Vaslui să discutăm despre transferul lui", a spus Porumboiu la sportro.
Grupa D
1.Sporting 5 meciuri 12 puncte
2.Lazio 5 meciuri 6 puncte
3.VASLUI 5 meciuri 6 puncte
4.Zurich 5 meciuri 2 puncte
Scorurile de aseară au fost perfecte pentru vasluieni. Trupa lui Hizo are nevoie de o victorie la Zurich pentru a fi sigură de calificare pentru că, la egalitate de puncte cu Lazio, e avantajată de rezultatele directe, 2-2 şi 0-0. Mai mult, moldovenii se pot califica şi în cazul în care pierd în Elveţia cu ondiţia ca Lazio să piardă cu Sporting.
International • Europa League • FC VASLUI - LAZIO 0-0
Porumboiu entuziasmat de jocul Vasluiului: "A fost un rezultat perfect"
Porumboiu entuziasmat de jocul Vasluiului
Articol de Gazeta Sporturilor — vineri, 02 decembrie 2011
{{text}}