Liga 1

Pancu a fost condamnat la 10 luni închisoare cu suspendare » "Nu asociaţi situaţia cu echipa Rapid. Îmi recunosc vina"

Daniel Pancu a fost condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 02 December 2011

UPDATE ORA 17.40 // Daniel Pancu a vorbit într-o conferinţă de presă despre răspunsul instanţei în dosarul său: "În primul rînd aş dori să nu amestecaţi Rapidul în acest caz, pentru că atunci jucam pentru Terek. Mi-am recunoscut vina şi am acceptat decizia. Sînt totuşi surprins, văzînd ce se întîmplă în România, dar voi aştepta recursul. Pînă atunci, voi da totul pentru echipă şi suporteri".

Răzvan Lucescu: "Îl cunosc foarte bine pe Daniel, este un luptător şi va trece peste aceste probleme. Va demonstra în continuare că ceea ce i s-a întîmplat este mult prea exagerat".

UPDATE // Apărarea fotbalistului în vîrstă de 34 de ani a anunţat că imediat după anunţarea deciziei date de instanţă a introdus recursul. "Am declarat recurs în cazul condamnării lui Pancu. Contestăm calitatea celor doi poliţişti care l-au oprit pe Daniel Pancu de a putea fi prezenţi la recoltarea de probe biologice. Astfel, orice probă recoltată cu nerespectarea dispoziţiilor legale este nulă şi nu se poate dispune o condamnare în baza ei", a spus Marius Striblea, avocatul lui Daniel Pancu.

Magistraţii ieşeni l-au condamnat pe fotbalistul Rapidului Daniel Pancu la 10 luni de închisoare cu suspendare pentru că s-a urcat beat la volan. Decizia poate fi atacată în 10 zile cu recurs.

Pancu a fost trimis în judecată pentru conducere sub influenţa alcoolului. Conform anchetatorilor, în noaptea de 21 spre 22 decembrie 2008, în jurul orei 1.20, Pancu se afla la volanul unei maşini care rula în zona Nicolina şi a fost oprit de un echipaj după ce a intrat pe o stradă cu "Accesul interzis".

George Copos e alături de "simbolul" Daniel Pancu, după aflarea veştii că atacantul Rapidului a fost condamnat la 10 luni de închisoare.

"Îmi pare sincer rău să aud de această decizie. Chiar nu ştiu detaliile. Dar nu o să îl afecteze pe Daniel, sunt sigur. Până la urmă este doar prima instanţă, sînt convins că se va apăra la recurs şi această sentinţă se va schimba. Imaginea clubului Rapid nu are de suferit din cauza asta.

Eu ţin foarte mult la Pancu, iar el rămîne un simbol al Rapidului, un idol pentru suporterii noştri chiar dacă această primă instanţă l-a condamnat cu suspendare", a spus Copos pentru mediafax.

Citeşte aici amănuntele despre problemele pe care le are cu justiţia Pancu din cauză că s-a suit băut la volan.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.