Stranieri

Rezultatele proaste l-au demis pe Mircea Rednic de la Hazar

Rednic a fost demis de la echipă

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 04 decembrie 2011

Răbdarea conducerii azere a ajuns la capăt şi Hazar Lankaran a decis să-l demită din nou pe antrenorul român Mircea Rednic după insuccesele din ultima vreme, ultima înfrîngere suferită fiind cea din acest week-end, împotriva lui Inter Baku (0-1), pe teren propriu.

După ce în această vară Rednic părăsise echipa din cauza neînţelegerii cu şefii clubului, la finalul lui 2011 a venit şi a doua despărţire, care pare să fie şi una definitivă de formaţia din Lankaran.

"Luînd în considerare ultimele rezultate, am decis să mergem pe căi separate. Clubul de Fotbal Hazar Lankaran îi mulţumeşte lui Mircea Rednic pentru munca depusă de-a lungul perioadei cît a stat alături de noi şi îi urăm mult succes în viitor", este mesajul transmis lui Rednic pe site-ul oficial al clubului.

Chiar dacă la startul sezonului Hazar a dominat clasamentul din Azerbaidjan, fosta echipă a lui Rednic a ajuns pe locul 3, cu 28 de puncte, cu 3 mai puţin decît lideru Neftci.

În campionatul trecut, Hazar a cîştigat Cupa Azerbaidjanului şi a terminat pe locul doi în Premyer Liqa.

- Hazar nu a mai cîştigat un meci în prima ligă de 5 etape

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.