Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID - SPORTUL 2-0

Deac dedică suporterilor golul cu Sportul: "Îi rog să fie aşa mereu". Vezi ce reacţie a avut Copos după meci!

Deac dedică suporterilor golul cu Sportul:

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 04 decembrie 2011

Ciprian Deac a deschis scorul în partida cîştigată de Rapid împotriva Sportului (2-0) şi a dedicat reuşita suporterilor rapidişti care chiar dacă nu au venit în număr mare la stadion, şi-au încurajat echipa şi au făcut pace cu Dani Coman.



Ciprian Deac (Rapid): "Sportul a avut o echipă bună, cu jucători tineri. Dedic golul suporterilor rapidişti, cărora le mulţumesc şi îi rog să fie la fel în toate meciurile. Este binevenită această victorie. E bine că rămînem în plasa lui Dinamo şi aştept cu nerăbdare meciul de mîine.



Important e să fim în top, pînă la finalul campionatului mai sînt multe meciuri".



Dani Coman (Rapid): "Poate că nu a fost un joc spectaculos, dar a fost o victorie muncită, după un meci greu. Sportul a pregătit foarte bine meciul. Sînt convins că vor arăta altfel după o perioadă de pregătire. Cu Pandurii avem nevoie de o revanşă.



Depinde de mai mulţi factori pentru a lua campionatul", a spus la DigiSport.



George Copos (patron Rapid): "Galeria trebuie respectată, este unică! Dani Coman trebuie respectat, este unul dintre cei mai buni  portari pe care i-am avut", a spus la patronul rapidist după meci



Daniel Isăilă (antrenor Sportul): "Nu pot să spun că sînt dezamăgit. În prima repriză le-am închis culoarele, dar pe faza defensivă nu am contat. Primele 3 intrări ale rapidiştilor s-au soldat cu două goluri pentru ei. Curelea a simţit ceva la picior şi l-am înlocuit, nu am vrut să se întîmple ceva mai grav.



E greu să ne pronunţăm cine va cîştiga campionatul. CFR, Dinamo şi Rapid s-au înscris în cursa pentru titlu", a spus la DigiSport.



Costin Curelea (Sportul): "Am primit două goluri prea uşor. Rezultatul e prea drastic. Sperăm ca în următoarele meciuri să facem puncte. E greu ca de fiecare dată să lupţi şi să o iei de la capăt, dar asta este situaţia. Eu m-am restartat de multe ori. Sînt tăiat pe mîini şi pe picioare. Cred că 2-3 colegi de-ai mei vor ajunge la spital", a spus la sportro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.