Acum la Mioveni, Andrei Mărgăritescu (31 de ani) va urmări Derby de România alături de colegii săi Rică Neaga şi Nicolae Dică: "Ei sînt doi, dar eu am avantaj că sînt lider!"
- Andrei, ai bifat multe Derby-uri de România, cum descrii o asemenea confruntare? - Sînt partide de o încărcătură foarte mare, rivalitatea asta duce tensiunea la cote maxime. E tipul de meci în care dacă învingi, suporterii apreciază mai mult decît orice altă victorie. Un succes cu Steaua nu e mai important decît un titlu, dar te simţi extraordinar, îţi creşte moralul extraordinar.
- Ţi se pare că derby-ul de acum e cel mai dezechilibrat din ultimii ani?
- Sper ca dinamoviştii mei să nu se culce pe o ureche că sînt lideri şi că Steaua trece printr-o perioadă nefastă. Să nu creadă că Steaua e o echipă slabă, trebuie să fie foarte atenţi pentru că ei au avut mereu noroc la trageri la sorţi sau au renăscut cînd le era mai greu! Sincer mi-e frică de meciul ăsta şi sper să nu-i resuscităm tocmai noi.
- Ţi-e greu să vezi partida din faţa televizorului?
- Păi, e greu, dar o să-l văd la pub-ul lui Rică Neaga, cu el şi cu Dică. (rîde) O să fiu înconjurat de stelişti, sînt singur, dar puternic. Am avantaj, Dinamo e pe primul loc şi recunosc şi ei că sîntem superiori sezonul ăsta. Sînt cam dezumflaţi de situaţia Stelei şi diseară sper să se dezumfle de tot!
- Ai un pronostic pentru diseară?
- Vorbesc zilnic cu băieţii la telefon şi îi simt supermotivaţi, deci cred că batem. Văd un 2-1 pentru Dinamo, iar la marcatori să mă gîndesc. Păi, Dănciulescu sigur dă un gol, iar pe al doilea îl va marca naşul Cătălin Munteanu. O să dea gol cu dreptul, chiar dacă el e stîngaci!
{{text}}