Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - STEAUA 1-3

Nilă făcea schimb de tricouri cu Dorel Stoica în timp ce colegii săi sărbătoreau victoria cu galeria

+4 Foto
Costea cel mic îşi dă jos tricoul şi se îndreaptă spre banca dinamovistă

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 06 decembrie 2011

Finalul partidei i-a găsit pe toţi jucătorii Stelei jubilînd alături de cei 676 de ultraşi care i-au susţinut în Ştefan cel Mare.





Singurii care nu au mers să salute galeria au fost fraţii Costea. Mihai a preferat ca în locul salutului să facă schimb de tricouri cu mijlocaşul "cîinilor", Dorel Stoica, cu care a fost coleg la Craiova, în timp ce Florin a zbughit-o primul la cabine. A fost urmat imediat şi de fratele său, chiar dacă coechipierii acestora şi cei din staff le-au strigat să li se alăture.



Fraţii Costea au fost cei mai constestaţi stelişti de către suporterii roş-albaştrilor, conflictul dintre cele două părţi fiind departe de a se încheia.



Ultima dată cînd doi rivali au mai făcut schimb de tricouri s-a întîmplat în returul sezonului 2009/2010, cînd Dinamo se impunea cu 2-0 în faţa Stelei. Toja şi Alexe au realizat schimbul, iar ulterior s-a vehiculat că tricoul stelistului ar fi ajuns pe mîna galeriei dinamoviste, care l-a ars. Alexe a negat vehement acest lucru.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.