Rapidiştii au cea mai mare precizie în faţa porţii dintre toate echipele din România, lucru de care speră să profite şi diseară, în "sfertul" de Cupă cu Pandurii
Că Rapidul stă la numai doi paşi de primul loc după 16 bătălii şi se află în "sferturile" Cupei României se datorează în mare parte şi unei precizii de chirurg. Echipa antrenată de Răzvan Lucescu are în acest moment cel mai bun procentaj la şuturi care ating ţinta dintre toate echipele de la noi, 44 la sută! Cum alb-vişiniii nu sînt premianţi şi la numărul de şuturi la poartă, de aici concluzia că Rapid trage rar, dar bine.
"Pancone", cel mai bun ţintaş
Dintre toţi rapidiştii, Daniel Pancu şutează cel mai des. În plus, veteranul are şi acurateţe în execuţii: mai bine de jumătate din cele 40 de încercări ale sale au fost pe poartă. "Statistica nu mă surprinde, şi asta pentru că insistăm destul de mult la antrenamente pe finalizare, pe şuturile de la distanţă", a comentat antrenorul secund al Rapidului, Marian Rada.
Echipa din Grant este urmată, la capitolul precizie şuturi, de FC Braşov (38,3%) şi de CFR Cluj (37,3%). Iar printre echipele care stau prost cu trasul la ţintă sînt trei echipe care se află la retrogradare, CS Mioveni, Voinţa Sibiu, Sportul, dar şi campioana Oţelul (31%)!
86 din totalul de 196 al şuturilor expediate de Pancu şi compania s-au dus pe cadrul porţii
27 de goluri a reuşit în campionat Rapidul, al treilea atac după Dinamo şi CFR Cluj
"Rapid e favorită în Cupă, dar noi vom încerca să jucăm cît putem de bine plecînd de la premisa că de fiecare dată am făcut meciuri bune contra echipelor mari"
Petre Grigoraş, antrenor Pandurii
Rapid - Pandurii, azi, 18:30, DolceSport
Rapid: 1. D. Coman - 2. Rui Duarte, 4. M. Antonio, 15. Oros, 19. Bozovici - 8. N. Grigore, 5. Alexa, 10. Herea - 14. M. Roman, 11. Pancu, 7. Deac
Antrenor: Răzvan Lucescu
Rezerve: 89. C. Straton, 3. Ezequias, 17. V. Creţu, 20. Grigorie, 21. Sburlea, 24. Surdu, 32. I. Apostol, 80. Teixeira
Absent: Glauber (accidentat)
Pandurii: 80. Mingote - 4. Ad. Rusu, 21. Chiricheş, 3. Viera, 24. Al. Vlad - 10. Cl. Voiculeţ, 5. Pintilii, 20. Vranjes - 28. Al. Maxim, 29. Batin, 6. Cardoso
Antrenor: Petre Grigoraş
Rezerve: 22. Lazar, 8. C. Cristea, 9. Al. Grigoraş, 16. D. Nistor, 17. Brata, 23. I. Rada II, 27. Lemnaru
Absenţi: Stromajer (plecat de la echipă), Băcilă, Pleaşcă (accidentaţi), Popete (neconvocat)
Arbitru: Cr. Balaj (Baia Mare). Asistenţi: A. Oniţa (Constanţa), Ed. Dumitrescu (Piteşti)
Bilete: 5 lei - peluză, 10 lei - tribuna a II-a, 20 lei - tribuna I, 50 lei - tribuna 0, 120 lei - "oficială"
Au strigat "Hai Rapid!" în Ghencea
Giuleştenii au fost ieri la Grădiniţa 273 din cartierul Ghencea pentru a împărţi cadouri de Moş Nicolae. După ce au asistat la programul artistic pregătit de copii, Herea, Deac, Pancu şi Marcos Antonio plus oficialii Constantin Zotta şi Dănuţ Perjă au împărţit pungi cu cadouri din care nu a lipsit fularul alb-vişiniu (foto jos). "M-am simţit foarte bine printre copii, m-au emoţionat. A fost puţin ciudat să aud strigîndu-se «Hai Rapid!» în Ghencea", a spus Pancu. "Dacă Steaua nu mai trece prin Ghencea, am zis să venim noi. Cred că azi am cîştigat cîţiva rapidişi care peste cîţiva ani vor fi în tribune", a zis şi Herea.
Inbox:
»» Pînă aseară se vînduseră doar cîteva zeci de bilete pentru partida cu Pandurii, însă oficialii din Grant nu sînt speriaţi: "Lumea a fost ocupată cu Sărbătorile. În ziua meciului însă o să fie nebunie la case".
»» Ultima oară cînd Rapid şi Pandurii s-au mai duelat în Cupă, giuleştenii au cîştigat trofeul. Întîlnirea directă din ediţia 2006-2007 a avut loc în semifinale, cînd Rapidul antrenat tot de Lucescu jr. s-a impus cu 2-0 pe teren neutru, la Timişoara.
»» În această seară va arbitra aceeaşi brigadă care a fost şi la meciul direct din campionat, cîştigat de Pandurii, 3-0, în urmă cu zece zile. "CCA a făcut bine că l-a delegat din nou pe Balaj. Nu ne mai temem de greşeli, el e cel mai bun!", a spus preşedintele oltenilor, Eugen Pîrvulescu.
{{text}}