International   •   Campionate   •   SPECIAL

Cîndva, erau coşmarul oricărui portar. Azi, Totti, Del Piero şi Inzaghi nu mai sperie pe nimeni :(

Totti, Inzaghi şi Del Piero, trei campioni care au uitat drumul spre gol.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 06 decembrie 2011

547! Numărul total al golurilor marcate de trei giganţi ai fotbalului italian: Totti, Del Piero şi Inzaghi. O cifră colosală! În spatele acestei cifre se ascunde, însă, şi un fapt mai puţin ştiut: tripleta magică nu a reuşit să înscrie niciun gol în acest sezon.

Trecuţi de vîrsta de 35 de ani, Totti, Del Piero şi Inzaghi au pierdut lupta cu coechipierii lor mai tineri sau cu accidentările. Au fost uitaţi pe bancă, iar uneori chiar şi în tribună. Mai mult, Del Piero a fost anunţat că va îmbraca în acest sezon pentru ultima oară tricoul lui Juventus.



De la extaz la agonie



În campionatul precedent, Totti nu avea o concurenţă la fel de mare în atac ca în acest sezon. A fost titular în majoritatea partidelor şi a răsplătit încrederea oferită printr-un număr mare de goluri: 15.



Locul şase obţinut de AS Roma în Serie A nu a fost suficient, iar conducătorii au decis să investească masiv în transferuri. Au venit Osvaldo şi Bojan, dar şi un nou antrenor, Luis Enrique.



În plus, Totti a suferit şi o accidentare care l-a scos o bună perioadă din circuit. A prins doar şase meciuri. 452 de minute în acest sezon, însă nu a reuşit să îşi treacă deloc numele pe lista marcatorilor.



207 goluri a marcat Totti în întreaga lui carieră.



Visul care s-a transformat în coşmar



Alessandro Del Piero evoluează din 1993 la Juventus. De numele său se leagă toate performanţele moderne ale echipei torineze.

Ultimul său vis? Să evolueze pe noul stadion al lui Juventus. Şi visul s-a transformat în realitate. Del Piero a reuşit să evolueze pe noua arenă. I-a lipsit, însă, golul. A jucat 219 minute în acest sezon, dar nu a înscris niciun gol. Nici măcar în deplasare.



Viitorul lui Del Piero la Juve nu este deloc luminos. Din titular incontestabil a ajuns o rezervă de lux, iar recent, în meciul cu Cesena 2-0, a suferit şi o accidentare care a speriat întreaga peninsulă.



Astfel, un sezon abia aşteptat de "Pinturichio" are toate premisele să se transforme într-un coşmar.



18 sezoane a jucat Del Piero în Serie A şi în fiecare an a reuşit să marcheze cel puţin un gol.



SuperPippo vrea să plece



Inzaghi nu mai e fericit la AC Milan! Au apus vremurile în care înscria dubla care aducea la Milan mult rîvnitul trofeu al Ligii Campionilor.

Tot o dublă a marcat şi în ultimul meci în care a înscris. Se întîmpla acum mai bine de un an, cu Realul lui Madrid în Liga Campionilor. De atunci, secetă totală!


Zeiţa Fortuna nu i-a mai surîs lui Pippo. A urmat o perioadă neagră. S-a accidentat, a lipsit o lungă perioadă de la antrenamente după care nu şi-a prea mai găsit locul în prima echipă. Iar cînd l-a găsit, nu a reuşit să afle şi drumul spre gol.

Dezamăgit de situaţia în care se află, Inzaghi şi-a exprimat recent dorinţa de a pleca din această iarnă de la AC Milan.



13 goluri a marcat Inzaghi în sezonul 2008/2009. De atunci a avut numai apariţii meteorice la AC Milan, iar golurile nu s-au mai lipit aşa des de el.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.