Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO-STEAUA 1-3

Săvulescu a contracarat dur, după atacurile sub centură ale patronul Stelei: ”Gigi e măscărici naţional”

Dragoş Săvulescu

Articol de Bogdan Vladu   —  miercuri, 07 decembrie 2011

Dragoş Săvulescu a avut ieri o reacţie acidă la adresa lui Gigi Becali, care afirmase înainte de derby la adresa lui: "Pe el l-a prins nevastă-sa cu altul în pat!". Acţionarul roş-albilor ia în calcul să-l acţioneze în judecată pe Gigi: "Este trist că ne uităm în gura unui om care confundă hîrtia unei cărţi cu hîrtia igienică. Cred că are dizabilităţi mentale, e un măscărici naţional! E o gravă aberaţie ce spune, nişte penibilităţi grave. Mi se pare ciudat că s-a scos calomnia din Codul Penal".

La Sport Cafe, de pe GSP TV, Săvulescu şi-a mai îndulcit tonul: "Orientările mele sînt absolut heterosexuale. Această informaţie este apărută din urmă cu mai mulţi ani. E scoasă din burtă pentru că trebuia să îmi scoată şi mie ceva. E un subiect de senzaţie de cînd am devenit persoană publică. Becali a recunoscut într-o discuţie cu Nicolae Badea că a inventat acest lucru şi l-a spus la nervi. L-am sunat şi eu şi mi-a zis acelaşi lucru. Mi-a promis că va dezminţi oficial".



Explicaţia oilor de pe tabelă

Înainte de meci, pe tabela stadionului Dinamo a apărut un filmuleţ cu turme de oi care l-a făcut să turbeze pe Gigi Becali. Patronul Stelei a avut o ieşire nervoasă la adresa lui Nicolae Badea şi Săvulescu, aseară cerîndu-şi scuze faţă de primul. Săvulescu a explicat faza: "Îmi exprim regretul pentru filmul cu oile, nu a fost ideea nici a mea, nici a domnului Badea. Oricum, informativ, numele Capitalei vine de la ciobanul Bucur, care ne face cinste tuturor. A fost vina cuiva de la Tehnic de la noi, vom analiza, vom lua măsurile necesare".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.