Cupa Romaniei

Scarlatache ştie de unde poate veni pericolul contra Petrolului: "Au jucători foarte buni de la mijloc în sus"

Adrian Scarlatache (dreapta), în duel cu Pompiliu Stoica

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 07 decembrie 2011

Fundaşul lui Dinamo, Adrian Scarlatache, crede că adversara "cîinilor" din sferturile de finală ale Cupei, Petrolul, dispune de jucători ofensivi foarte periculoşi, iar meciul de mîine seară nu va semăna cu jocul de campionat, disputat la Ploieşti şi încheiat cu victoria "alb-roşiilor", scor 5-1.

"Meciul cu Steaua deja a trecut, înfrîngerea nu cred că o putem uita aşa uşor. Vrem să reparăm totul în meciul cu Petrolul. Psihic, nu ne-a dărîmat eşecul cu Steaua, am fost puţin dezamăgiţi. Putea să ne bată oricine altcineva decît Steaua, dar asta este. Mergem înainte, ne concentrăm acum pentru meciul din Cupă. Petrolul va veni mult mai motivată, nu mai e echipa cu care am jucat noi acum o lună - o lună şi jumătate. De la mijloc în sus sînt foarte periculoşi ploieştenii.

Am mai văzut meciul cu Steaua în reluare a doua zi, dar asta este viaţa. Timp de 4 ani am cîştigat numai noi, era timpul să cîştige şi ei. Domnul Ciobotariu ne-a încurajat după meci, se mai întîmplă să facem şi noi meciuri mai slabe. Vina este a tuturor. Am avut o serie de meciuri bune, trebuia să vină şi meciul ăsta.

Nu ne interesează ce declară domnul Gigi, nu luăm înseamnă asemenea lucruri. E prea devreme să facem calcule, noi ne dorim să ieşim campioni de toamnă şi vom vedea în retur ce se va întîmpla", a spus Adrian Scarlatache la GSP TV.

Dinamo - Petrolul se va diputa mîine seară, cu începere de la ora 20:30, în direct pe PRO TV şi liveTEXT pe GSP.RO.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.