Mingea cu cip e considerată cea mai eficientă, mai ieftină şi mai simplu de utilizat metodă în cazul golurilor-fantomă
Aşa cum a anunţat preşedintele FIFA, Sepp Blatter, tehnologia video va deveni realitate în fotbal începînd din vara lui 2012, primul mare turneu fiind CM 2014.
Forul mondial o vrea aplicată doar în cazul "golurilor fantomă", pretinde precizie şi rapiditate în transmiterea informaţiei numai către arbitri (mingea a depăşit sau nu linia porţii) şi are deja un favorit. Care ar depăşi varianta folosirii camerelor TV!
Dintre cele trei mari categorii în discuţie, balonul cu cip, proiecţia grafică (sistemul "Hawk Eye") şi camerele TV, primul e văzut drept cel mai bun. Testată ani buni de Adidas în colaborare cu firma Cairos, tehnologia a fost la început un dezastru. Ulterior i s-au adus îmbunătăţiri şi acum răspunde tuturor exigenţelor FIFA, care pretinde eficienţă, un preţ cît mai mic şi să fie simplu de utilizat.
Cum funcţionează noua tehnologie
1 BALONUL CU CIP
În minge e încorporat un cip de 15 milimetri, care la trecerea liniei porţii emite un semnal către satelit
2 SATELITUL
Primeşte semnalul emis de cip şi, la rîndu-i, trimite un semnal către un calculator
3 CALCULATORUL
Îi semnalează arbitrului poziţia exactă a balonului
4 ARBITRUL
Primeşte semnalul de la calculator şi, chiar dacă n-a văzut traiectoria mingii, pe baza informaţiei primite poate decide dacă mingea a trecut linia porţii
TEHNOLOGIA
- Dezvoltată de Adidas şi Cairos Technologies (Germania)
- Cipul acţionează ca un GPS şi transmite poziţia corectă a mingii. Poate detecta cu exactitate dacă balonul a depăşit sau nu linia porţii.
{{text}}