Gazeta vă propune o confruntare ipotetică între două formule magice: echipa învingătorilor din Ancheta GSP şi formaţia marilor ghinionişti, care au terminat numai pe locurile 2-5.
Marius Lăcătuş, care n-a cîştigat niciodată trofeul pentru cel mai bun jucător al anului, "victimă" a supremaţiei Hagi - Popescu, spune că un meci între cele două garnituri ar crea o atmosferă senzaţională pe Naţional Arena: "Din păcate, nu mai e posibil!"
În cei 45 de ani de Superlative GSP, trofeul dedicat celui mai bun fotbalist român al anului a revenit la 21 de jucători. Lideri incontestabili, Hagi (7 trofee) şi Popescu (6 trofee) au obţinut aproape o treime din victorii, aşa că sînt capi de listă într-o ipotetică echipă ideală a cîştigătorilor din Anchetă.
Cine s-ar mai regăsi în acest "11" de vis? O linie de mijloc magică, alături de "Rege" stînd tripleta Balaci - Gh. Popescu - Dobrin, care, chiar dacă nu respectă în totalitate postul ocupat de fiecare în timpul carierei, cuprinde numele strălucitoare din trei generaţii succesive de la echipa naţională. "De vis!", a numit şi fostul selecţioner Emeric Ienei cvartetul perfect, punctînd însă că Boloni şi-ar găsi şi el oricînd un loc în această formulă all-time din Ancheta GSP. Apoi, Lung în poartă, înaintea lui Duckadam, căci Silviu a mai avut un loc 2 ('83) şi două locuri 4 ('85, '91) în ierarhia Gazetei spre deosebire de eroul de la Sevilla, doar cu victoria din '86, datorată apărării celor patru penalty-uri în finala CCE cu Barcelona.
De partea cealaltă, trupa formată din marii ghinionişti, adică cei care au terminat numai între locurile 2-5 în topul GSP. Iar aici remarcabil e trioul Petrescu - Ştefănescu - Belo, care a strîns împreună 14 clasări chiar pe podium, după cum urmează:
Titular în virtuala formaţie a ghinioniştilor, Marius Lăcătuş spune că "un meci între cele două formaţii, învingătorii şi ghinioniştii din Ancheta GSP, ar umple cu siguranţă Naţional Arena. S-ar rupe stadionul! Din păcate, nu mai e posibil!". Trimitere la dispariţia lui Sameş, Dumitrache şi Dobrin.
Dar dumneavoastră aveţi posibilitatea să comentaţi pe www.gsp.ro care dintre cele două formaţii vi se pare mai puternică!
Vezi în Galeria FOTO de mai JOS primul 11 al celor două echipe, dar şi un tabel cu cei mai ghinionişti jucători.
Votează în Sondaj care echipă ţi se pare mai puternică
{{text}}