Doi pensionari, Maria Iordănescu şi Gheorghe Iancu, deţin recordurile de vîrstă ale României la saltul individual cu paraşuta: 60 de ani la feminin şi 78 de ani la masculin.
Maria Iordănescu (67 ani) a sărit ultima oară singură de la 4.000 de metri în 2004, iar Gheorghe Iancu (78 ani) anul acesta, dar cei doi campioni spun că nu se vor opri aici.
Se cunosc de peste 50 de ani. I-a unit aceeaşi pasiune, care le răscoleşte sufletul şi acum. Au sfidat moarteaa de mii de ori, cu zîmbetul pe buze, la sute de competiţii internaţionale pentru echipa Românei sau la demonstraţii, inclusiv de paraşutism acrobatic.
Gheorghe Iancu şi Maria Iordănescu, doi paraşutişti de legendă, Icari fără vîrstă, au ieşit de mult la pensie, dar mai visează încă la noi salturi de la 4.000 de metri. El are 78 de ani, ea 67, dar nu seamănă deloc cu bătrîneii de-o generaţie cu ei. Sînt sprinteni, agili, gata să urce iar printre nori, chiar dacă timpul le-a turnat argint în păr şi pe "aripi". Cînd îşi pun costumele de parautişti se simt la fel ca în urmă cu o jumătate de secol. Atunci, ea era doar o fetişcană care abia învinsese frica şi începuse să tînjească după adrenalina căderii în gol, cu peste 180 km/h, iar el un tînăr instructor de renume, deja în topul mondial al paraşutismului.
Două lansări consecutive fix în centrul unui cerc cît un CD
Maria şi Gheorghe au zburat ani buni pentru echipa naţională a Românei de paraşutism sportiv. Apoi au fost instructori la lot, pregătind ale sute de profesionişti ai salturilor în gol. Au continuat însă să sară şi în ultimii ani. Aşa au ajuns să deţină şi recordurile naţionale de vîrstă la lansări individuale. Maria a făcut ultimul salt solo în 2004, la 60 de ani, iar Gheorghe chiar anul acesta, la 78 de ani. Pe 28 mai 2011, a sărbătorit cu încă un zbor împlinirea a 50 de ani de la stabilirea unui record mondial niciodată egalat: două lansări consecutive la punct fix, de la 4.000 de metri, cînd distanţa între punctul în care a atins pămîntul şi centrul spaţiului de aterizare, un cerc cu diametrul de 10 centimeri, a fost zero! Cum ar veni, fix în mijlocul unui CD!
"Îmi aduc aminte şi acum ce iureş am stîrnit la federaţia internaţională în '61. După ce am stabilit acea performanţă, au modificat proba. De la două lansări pentru fiecare concurs, au dus numărul de încercări la zece. Dar recordul meu a rămas neatins", răscoleşte vesel printre amintiri Gheorghe Iancu. Maria a mai sărit de cîteva ori din 2004, ultima dată în 2009, dar în tandem, pilotată de foştii săi elevi. Nici ea şi nici Gheorghe nu au însă de gînd să se oprească.
I s-au încurcat paraşutele în aer
Maria a început la 15 ani, cu cîteva salturi de la 80 de metri, la Turnul de la "23 August". Apoi a sărit din avion, singură: "A fost uşor prima dată. Frica a apărut după acel prim salt. Următoarele au fost groaznice. Dacă mi-ar fi spus cineva să renunţ, aş fi făcut-o. Dar cei din jur m-au încurajat. Aşa am trecut peste frică. Am început să iubesc acea senzaţie pe care o ai în timpul căderii libere. Zbori, eşti liber, e fantastic".
A ajuns în lotul naţional, a stabilit mai multe recorduri mondiale, dintre care două, lansarea la punct fix de la 1000 de metri, în '74, şi de la 600 de metri, în '78, sînt încă în vigoare. A fost căsătorită cu Ionel Iordănescu, un alt paraşutist de marcă al României, decedat în 2005. Ca majoritatea paraşutiştilor, Maria a avut şi momente de cumpănă în carieră: "Eram la un concurs, în '79, cînd mi s-a deschis defectuos paraşuta. Am declanşat-o pe cea de rezervă, dar s-a încurcat de prima. Au fost clipe groaznice, m-am izbit rău de sol. Dar am scăpat doar cu o fractură de gleznă. De atunci am renunţat la paraşutismul sportiv şi am devenit instructor". Din '98 a ieşit la pensie, dar a continuat să sară: "Am de gînd s-o fac şi la 80 de ani, doar să ajung acolo", zîmbeşte Maria.
Şi-a rupt piciorul la Skoplje
Colonel în rezervă, Gheorghe Iancu e o legendă a paraşutismului internaţional. Deţine 39 de recorduri naţionale şi 3 mondiale. S-a remarcat de la început ca elev al şcolii de paraşutism, pe care a început-o în 1950. A obţinut numeroase trofee în concursurile internaţionale pentru echipa naţională a României, chiar dacă "tricolorii" au fost mereu în dezavantaj faţă de adversari, din cauza echipamentului de zbor depăşit.
A fost de faţă în '79, cînd Maria Iordănescu a fost la un pas de tragedie: "I se poate întîmpla oricui. Au murit mulţi paraşutişti şi pe la noi. Era s-o păţesc şi eu. La o demonstaţie la Skoplije, în '65, pentru victimele unui cutremur, la 12 metri de sol am prins un curent descendent mai rapid decît viteza paraşutei. M-am dus ghiulea la sol şi mi-am rupt piciorul stîng. Dar am trecut şi peste asta. Cînd te afli acolo sus, ai senzaţia că eşti cu totul altfel decît ceilalţi muritori. Mi-a fost mereu frică, dar asta m-a ajutat să fiu tot timpul în alertă, atent, să nu greşesc".
A pregătit spionii români în perioada '69-'74
O somitate în lumea paraşutismului mondial, cu 4.200 de lansări în carieră, Gheorghe Iancu a pregătit paraşutişti sportivi, dar şi pe cei ai armatei. Ulterior a fost solicitat şi de Securitate. "În '69, m-a chemat ministrul de interne şi mi-a propus să antrenez paraşutiştii lor de elită, dar şi spionii români, cei care aterizau noaptea în alte ţări, în diverse misiuni. În ţară ne antrenam lansînd-ne în cele mai grele condiţii, tot noaptea, în apropierea unor obiective militare. Băieţii mei se infiltrau acolo şi puneau apoi afişe cu «Minat». Se verifica astfel sistemul de pază al acelor obiective. Nici nu vreau să vă povestesc ce păţeau comandanţii ăia după ce îşi făceau paraşutiştii treaba!", îşi aminteşte rîzînd Iancu.
"Acolo, în aer, nu mai simţi vîrsta. Cînd sar din avion şi cad, sînt iar un băieţandru. La aterizare e mai greu, că trebuie să te ţină picioarele. Pe mine mă ţin încă!" (Gheorghe Iancu, paraşutist)
"Mulţi paraşutişti renunţă să mai sară după ce ies la pensie, pe la 50 de ani. Spun Slavă Domnului că au scăpat cu viaţă şi nu vor să-şi mai forţeze norocul" (Gheorghe Iancu, paraşutist)
"Am crescut de mică urmărind paraşutiştii, fiindcă locuiam lîngă aerodromul Clinceni. La 15 ani m-am decis să încerc. De atunci, paraşutismul a devenit viaţa mea" (Maria Iordănescu)
5.000 de lansări individuale are la activ Maria Iordănescu: ea vrea să sară iar în 2012, cînd va împlini 68 de ani, pentru stabilirea unui nou record naţional feminin de vîrstă
"Toată viaţa mi-am petrecut-o făcînd paraşutism. Nu pot să mă opresc! Anul viitor o să sar iar! Mi-e dor de emoţiile şi senzaţia acea unică a căderii în gol, de la 4.000 de metri" (Maria Iordănescu, paraşutistă)
"Aveam 10 ani în aprilie 1944, cînd americanii au bombardat Bucureştiul. Am văzut cum paraşutiştii se aruncau din avioanele în flăcări. De atunci am visat să ajung şi eu paraşutist" (Gheorghe Iancu, paraşutist, 78 de ani)
50 metri/secundă e viteza medie cu care cade în gol un paraşutist pînă la declanşarea manetei pentru deschiderea paraşutei
Bush sr. a sărit la 80 de ani, o franţuzoaică la 94 de ani
Pilot în aviaţia militară, participant în luptele din cel de-al Doilea Război Mondial, fostul preşedinte al SUA în perioada 1989-1993, George Bush senior a continuat şi el să practice paraşutismul. Ultimul salt l-a făcut în 2009, la aniversarea a 80 de ani, dar nu singur, ci în tandem, alături de alţi ofiţeri ai armatei. În 2008, o fostă paraşutistă din Franţa, Alice Delfine, a sărit de la 4.000 de metri, tot în tandem, la 94 de ani.
{{text}}