International   •   Stranieri   •   SPECIAL

Trio galactic! » Trei fraţi români evoluează la juniorii lui Real Madrid

+4 Foto
La Real, Flavius Daniliuc poartă tricoul cu numărul 7, la fel ca şi idolul său, Cristiano Ronaldo

Articol de Justin Gafiuc   —  sâmbătă, 10 decembrie 2011

Ajuns la juniorii lui Real Madrid în aprilie, Flavius Daniliuc, 10 ani, e urmat de fraţii săi, gemenii Daniel şi Manuel, 12 ani.

În urmă cu trei săptămîni, cei doi puşti din familia Daniliuc au ajuns şi ei în curtea madrilenilor. Au fost opriţi de antrenori, împreună cu un polonez, la o selecţie unde au venit 550 de copii. Daniel e portar, iar Manuel joacă fundaş.

Vi-l amintiţi pe Flavius Daniliuc? E puştiul-minune pe care, la începutul lui 2011, Gazeta îl descoperea la Rapid Viena. Mijlocaş central sau stînga, băiatul, născut în "Ţara Valsului" din părinţi emigranţi, originari din Suceava, era deja un fenomen în fotbalul juvenil din Austria: marcase 50 de goluri în numai 11 partide, dominînd campionatele de la nivelul său de vîrstă. Iar în aprilie, chiar cînd împlinea 10 ani, trecea la Real Madrid, numărîndu-se printre cei 10 jucători selecţionaţi la capătul unei acţiuni la care luaseră parte 2.500 de copii din toată lumea! Şi în vară a şi devenit campion al Spaniei cu noua sa formaţie!

Idoli: Casillas şi Kaka

Povestea familiei Daniliuc devine însă acum una spectaculoasă, căci, de circa trei săptămîni, doi dintre fraţii lui Flavius, gemenii Daniel (portar) şi Manuel (fundaş), 12 ani, au ajuns şi ei în curtea galacticilor! "S-a întîmplat după o selecţie unde au venit 550 de juniori. Au fost opriţi ei şi un polonez", povesteşte chiar mezinul "clanului" pe site-ul său proaspăt lansat, www.flavius-daniliuc.com. Daniel îl are idol pe Casillas, iar lui Manuel îi place de Kaka.


Flavius a fost operat pe inimă la 2 ani

Tot pe site, Flavius, care are cetăţenie austriacă, dar va alege între România şi Spania la nivel de echipe naţionale, aminteşte un moment de răscruce din primii săi ani de viaţă: "M-am născut cu o gaură de 9 milimetri în ventricul. Eram în pericol de sufocare, mama mă veghea în fiecare noapte. La 2 ani, am fost operat pe inimă la clinica AKH din Viena. Luam apoi multe antibiotice. Cînd am mai crescut, doctorii mi-au interzis să joc fotbal toamna şi iarna. Aveam un sistem imunitar fragil, iar o pneumonie putea să-mi fie fatală. Tata s-a întîlnit însă întîmplător cu un cunoscut, care i-a recomandat să-mi dea un produs naturist. Am încercat, iar după jumătate de an s-a produs minunea: eram complet sănătos!".



7 români evoluează acum la grupele de juniori ale galacticilor: în afara celor trei fraţi Daniliuc mai sînt David Vraciu, Nicuşor Craiu, Alex Ţîrlea şi Ricardo Lungu



"Oricît ai fi de bun la fotbal, nu trebuie să uiţi că faci parte dintr-o echipă. Sînt chiar mai fericit dacă dau o pasă de gol pentru un coleg decît să înscriu eu" (Flavius Daniliuc, mijlocaş juniori Real Madrid, ianuarie 2011)



GSP a prezentat în premieră povestea agitată a familiei Daniliuc

Pe 10 ianuarie 2011, GSP vă dezvăluia istoria impresionantă a lui Flavius Daniliuc. Tatăl său, Mihai, evadase înot peste Dunăre din România comunistă cu numai 6 luni înainte de căderea lui Ceauşescu, pe cînd avea 21 de ani. S-a angajat ca şofer în Austria, unde, imediat după '90, a ajuns ilegal şi soţia sa, asistentă medicală. În ţară, Mihai Daniliuc era ceasornicar. Familia Daniliuc are şase copii: pe lîngă tripleta legitimată la Real, mai au un băiat, cel mai mare, şi două fete. Acum, Mihai Daniliuc locuieşte la Madrid cu Flavius, Daniel şi Manuel, iar nevasta sa a rămas la Viena cu fiicele.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.