Liga 1

Dinamoviştii vor să intre în vacanţă: "O să ne rupem ca fraierii dacă jucăm acum cu Tg. Mureş"

Dinamoviştii vor să joace anul viitor împotriva celor de la Tg. Mureş

Articol de Cătălin Gheorghiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Dinamoviştii vor să intre în vacanţă şi să nu mai dispute meciul cu Tîrgu Mureş: "E frig, terenul e greu şi există riscul să ne accidentăm aiurea!".

LPF a trimis o înştiinţare pe adresa clubului din Ştefan cel Mare cum că partida cu Tîrgu-Mureş, de sîmbătă, ora 20:30, liveTEXT pe GSP.RO şi în direct la DigiSport, se va disputa. Jucătorii sînt indignaţi că vor trebui să mai evolueze încă o etapă, în condiţiile în care la ora meciului temperatura va fi sub zero grade. Oficialii "cîinilor" caută soluţii ca partida să se joace în 2012, iar elevii lui Ciobotariu s-au unit în acest sens.

"Chiar nu înţeleg de ce ne grăbim, avem atît de mult timp la primăvară! Terenurile sînt grele acum, există riscul unor accidentări grave. Cu Astra, din cauza gazonului prost, Moţi s-a ales cu probleme la inghinali", a spus Srgian Luchin. "Sincer, nu e nici o grabă să disputăm această etapă, cred că dacă se vrea, putem introduce o etapă intermediară la primăvară! La Tîrgu-Mureş e terenul îngheţat, temperatura e mult mai rece decît în Bucureşti şi există riscul de accidentări grave din cauza gazonului tare. Fiind terenul prost, pe noi ne afectează, mai ales că evoluăm cu mingi pe jos, pase din prima", a susţinut şi Cătălin Munteanu.

Cristi Pulhac este şi el contrariat: "Am văzut ce a păţit şi Bud pe terenurile astea proaste şi nu m-am mai putut uita la reluare. Şi eu, cînd am suferit acea leziune la genunchi, tot din cauza gazonului a fost şi nu doresc nimănui să se «rupă» într-un mod stupid, din cauza gazonului, în condiţiile în care nu ne grăbeşte nimeni să jucăm acum!".

"Dacă va fi să jucăm cu Tîrgu-Mureş, mergem acolo la victorie. Nici un alt rezultat nu ne mulţumeşte pentru că trebuie să rămînem lideri" (Liviu Ciobotariu, antrenor Dinamo)

"Lider neaşteptat, dar meritat!"

Dinamoviştii se felicită că au terminat turul pe primul loc şi sînt în semifinalele Cupei României şi promit un 2012 de vis, cu ambele trofee în vitrina clubului. "Am terminat turul de campionat pe primul loc, sînt mulţumit pentru că în vară nu ne dădea nimeni nici o şansă! Să nu uităm că ne-am calificat şi în semifinalele Cupei, deci sîntem în grafic pentru event!", a declarat Liviu Ciobotariu. "Am demonstrat unitate, caracter şi un fotbal frumos în condiţiile în care ne-au lipsit doi oameni importanţi, Torje şi Alexe, ultimul fiind mai mult accidentat", a zis şi Cătălin Munteanu.

Moţi a scăpat
Cosmin Moţi va putea evolua etapa următoare, cu Tîrgu-Mureş. Apărătorul de 27 de ani a suferit o întindere în zona inghinală şi o lovitură puternică la umăr în meciul cu Astra Ploieşti. Imediat după partidă a mers la o clinică privată, unde a făcut un RMN, care a relevat că nu este nimic grav şi că poate fi complet refăcut pînă în week-end.

"Am progresat mult în ultimele 6 luni!"
Laurenţiu Rus ajucat bine cu Astra, avînd şi o bară. "Am progresat mult în ultimele şase luni, dar nu-mi place apelativul de «noul Torje» pentru că sîntem diferiţi. Cînd am dat în bară, de fapt am vrut să centrez, dar ar fi fost tare bine dacă mingea intra în poartă. Nu ne mai permitem paşi greşiţi de acum încolo", a zis Rus la DigiSport.

Inbox:
- Aseară, germanul Dennis Grote (25 de ani), care evoluează ca fundaş sau mijlocaş stînga, a sosit la Bucureşti. De azi va fi la antrenamente, iar Ciobotariu va decide dacă îl va păstra sau nu.
- Cristi Pulhac a evoluat cu Astra după 8 luni de pauză, fiind utilizat ca mijlocaş stînga. "Sînt mulţumit de cum a evoluat Cristi, a jucat bine tactic, dar încă nu stă bine din punct de vedere fizic", a spus Ciobotariu.
- Djakaridja Kone a încasat la Ploieşti cel de-al patrulea cartonaş galben din acest sezon şi va fi suspendat pentru partida următoare. Locul său în echipă va fi luat, cel mai probabil, de
Bogdan Pătraşcu.
- Ioan Andone: "Dinamo trebuie să aibă grijă, în cărţi la titlu vor intra şi Vaslui, dar şi Oţelul. Roş-albii formează un grup omogen şi au o şansă importantă să cîştige campionatul".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.