Gigi Becali a bătut palma cu fostul fundaş dreapta al Universităţii Craiova, Ovidiu Dănănae, care a rămas liber de contract după despărţirea de Tom Tomsk.
Steaua anunţă o nouă campanie de achiziţii fulminantă. Deşi spusese că nu vrea să aducă fundaş dreapta pentru că speră în revenirea lui Gabi Matei, Becali a anunţat aseară că s-a înţeles cu Ovidiu Dănănae pentru a evolua în roş-albastru începînd din retur. "Am vorbit cu băiatul, a rămas liber de contract, va veni la noi de acum, iar din retur îl vedeţi la Steaua", a spus Becali la GSP TV.
Al 4-lea jucător de la Craiova
Dănănae a plecat în vară în Rusia, la Tom Tomsk, însă n-a reuşit să se impună acolo şi la finalul campionatului, adică acum două săptămîni, s-a înţeles cu şefii echipei să rezilieze contractul. Imediat a fost propus la Steaua de impresarul Ana Maria Prodan, iar Gigi Becali a acceptat imediat. Va fi al patrulea fotbalist care a încheiat sezonul trecut în lotul Universităţii Craiova şi care ajunge la Steaua după fraţii Costea şi Prepeliţă.
Trei fundaşi dreapta operaţi la genunchi
Prin aducerea lui Dănănae, practic Steaua îşi acoperă postul de fundaş dreapta, mai ales că Martinovici a fost o improvizaţie aproape permanentă pe acest post în tur. Totuşi, Steaua, prin aducerea olteanului, bifează poate o premieră mondială: va avea 3 fundaşi dreapta, toţi operaţi la ligamentele încrucişate: Gabi Matei, Emeghara şi Dănănae.
4 meciuri a jucat Dănănae în ultimele 7 luni, în care a încasat şi un cartonaş roşu
9 luni a stat pe bară Dănănae între august 2009 şi mai 2010 după ce a suferit o ruptură a ligamentelor încrucişate
136 de meciuri a jucat Dănănae în Liga 1, unde a debutat în aprilie 2005, în meciul CFR Cluj - U Craiova 1-1
{{text}}