“Peste tot m-a iubit lumea”, spune Daniel Pancu (34 de ani), ieşeanul devenit copilul de suflet al Giuleştiului. El vorbeşte deschis despre fotbal şi viaşa personală la capătul unui sezon excelent.
Mai e o oră pînă la antrenament şi rapidiştii pendulează prin sala de mese în căutarea unei gustări. Pancu se demarcă abil, “uite, hai să stăm aici, chiar în mijloc”.
Cel mai bun giuleştean din 2011 rezistă apoi cu brio tirului de întrebări, iar zgomotul de tacîmuri trîntite-n farfurii se topeşte sub răspunsurile sale directe şi spectaculoase.
- Pancone... Sau preferi să ţi se spună altfel? Dan, Daniel, Pancu, Pantera?
- Îmi e indiferent, important e să ştiu că se vorbeşte cu mine. Nu le cer nici celor tineri din lot să mă strige în vreun fel anume.
- Eşti surprins de evoluţiile tale din acest an?
- Nu, niciodată n-am fost. Eu mă aşteptam să joc aşa. Înainte de a mă întoarce în ţară, jucasem foarte bine în străinătate, dar oamenii nu au avut posibilitatea să mă vadă. Iar la Vaslui am fost folosit prea puţin.
- “Le mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în tine. Adică îmi mulţumesc mie”, ai zis la Gala Fanatik. Ai simţit că lumea nu credea că mai poţi oferi ceva Rapidului?
- Păi, eram singurul care mai ştia ce valoare am.
- E optimism mare în Giuleşti sezonul ăsta. De ce păreşi aşa încrezători că veţi lua titlul?
- Ăsta e obiectivul nostru, şi noi chiar credem că putem să cîştigăm campionatul. Echipa a crescut mult din vară şi pînă acum, iar în iarnă vom avea şansa de a ne întări lotul.
- Ai marcat golul sezonului în Liga 1, cu o “superfoarfecă”, în meciul cu Gaz Metan, de acum 3 săptămîni. Ce ţi-ai zis cînd ai văzut mingea în plasă?
- N-am fost deloc surprins. Ăsta sînt! Ratez din poziţii uşoare, dar înscriu cu execuţii speciale. Am fost cu atît mai fericit cu cît reuşita mea nu numai că a fost spectaculoasă, dar şi importantă! Gazul conducea cu 2-0 şi aveam nevoie de acel gol.
- De ce crezi că te iubeşte galeria Rapidului atît de mult?
- Pe mine lumea m-a iubit peste tot pe unde am fost. Inclusiv la Beşiktaş! E foarte greu ca la una dintre puterile din Turcia să nu fii deloc contestat timp de 4 ani. La Rapid s-a mai întîmplat să fiu criticat pe la tribuna a doua sau la 0, dar cred că oamenii, în primul rînd, apreciază determinarea, dăruirea, chiar şi înaintea calităşilor tehnice. Eu consider că barometrul oricărui fotbalist trebuie să fie modul în care e privit de spectatori. Cînd mă voi lăsa de fotbal, mă voi mîndri că peste tot lumea m-a iubit.
“Eu sînt om serios şi la bar, şi pe teren!”Pancu promite prestaţii şi mai tari la anul, îi transmite un mesaj lui Paul Scholes, explică de ce n-a acceptat să intre în politică şi recunoaşte că e eficient şi cu paharul în mînă, nu numai cu mingea la picior.
- Pancone, Mutu spunea că dacă ar fi fost mai serios, acum ar fi fost nominalizat la Balonul de Aur. Tu crezi că ai fi putut obţine mai mult de la fotbal? Ai vreun regret?
- Da, că n-am fost ferit de accidentări. Am avut ghinionul să am mari probleme de sănătate între 2005 şi 2007, imediat după ce explodasem, aşa cum se zice. Avusesem evoluţii foarte bune în 2003-2004, multe echipe din Europa mă urmăreau. Apoi, a urmat o cădere care a fost pusă pe seama vieţii extrasportive, dar n-a fost aşa.
- Apropo de asta, s-a creat mitul ăsta în jurul tău cum că şi-ar plăcea mult băutura. Hai să povestim despre asta ...
- Mă bucur că am atins şi subiectul acesta, nu mă deranjează. OK, pot fi acuzat că n-am avut o viaţă extrasportivă exemplară, însă niciodată nu m-am dus mahmur la vreun antrenament şi nu am băut prin cantonamente. M-am dedicat total meseriei mele, nu mi-am bătut joc de ea.
- Ne poţi spune care e limita ta? Cîte beri poţi duce?
- Multe, multe....
- Zece?
- Eh, mai multe! Eu cînd mă duc la bar, nu mă duc să beau o bere sau apă plată. Cînd mă duc ştiu că mă duc pentru ceva, aşa cum atunci cînd vin la antrenament, vin pentru fotbal. Eu sînt serios şi pe teren, şi la bar. Au fost şi multe legende despre mine, exagerări. Cred că important e să nu le amesteci! Eu trăiesc intens, la maximum mereu, uitaţi-vă la mine, am păr alb în cap. Şi încă ceva, îmi place să spun lucrurilor pe nume, nu mă feresc. Dacă ştiu că a doua zi sînt liber şi simt nevoia să merg la bar, atunci mă duc. Nu mă ascund ca alţii, mă duc direct în centrul Bucureştiului. Care e problema? Însă niciodată, dar niciodată, nu am băut înainte sau după un meci!
- E adevărat că ...
- Stai! Apropo de băutură, am uitat să vă spun că nu beau tărie!
- Chiar aşa, ce preferi?
- Îmi place vinul, în special cel roşu. Berea e bună după meci, după un efort mare, una singură, pentru hidratare.
“Duarte o fi om de afaceri pe la Lisabona”
- Vine vacanţa de iarnă, ce i-ai spune lui Duarte ca să-l convingi să nu mai întîrzie?
- Nu ştiu dacă pot să-l conving. Totuşi, dacă lui îi merge bine aşa, trebuie să-l înţelegem. Poate are probleme acasă, simte nevoia să stea mai mult acolo, cu familia. şi eu, cînd evoluam în străinătate, întîrziam. Dar niciodată ca el. Îmi luam şi eu 2-3 zile în plus de vacanţă, am plătit şi cîteva amenzi... unele foarte mari!
- Totuşi, nu ţi se pare că stă plecat cam mult? Ar putea să-şi mai ia şi acolo un job, la cît timp stă în Portugalia...
- (Rîde cu poftă) Şi ştim noi că nu face asta? Poate că Duarte e om de afaceri la Lisabona.
- Care consideri că e cel mai frumos gol pe care l-ai marcat în toată cariera ta?
- Fără a mă lăuda, au fost foarte multe. Totuşi, poate şi pentru că e cel mai recent, l-aş alege pe cel din meciul cu Mediaş, însă nu neapărat pentru finalizare, ci pentru preluarea dificilă, dintr-o poziţie grea, dinainte de a şuta la poartă.
- Tu ce simţi cînd marchezi? Unii au comparat trăirile cu un orgasm.
- Cei care au zis asta nu au fost proşti. Exact aşa e, senzaţiile sînt similare! Şi cu cît golul e mai important, cu atît şi sentimentul de extaz e mai mare!
- Cînd ai fost cel mai trist după un meci?
- De departe, după meciul cu Danemarca, atunci cînd am ratat calificarea la Euro 2004. Eram în vestiar şi nu-mi venea să cred că am fost egalaţi în minutul 94. Cîteva zile n-am fost eu, mi-am revenit cu greu.
- Ai fugit vreodată din cantonament?
- Recent, nu! Poate doar cînd eram puştan. (se gîndeşte puţin) Da, s-a întîmplat o dată, la lotul naţional de juniori, dar n-am întins coarda. M-am intors după vreo două ore.
“Mourinho m-a vrut la Porto”
- Ce părere ai despre presa sportivă din România comparativ cu cea din Turcia, de exemplu?
- Cred că cea de aici e foarte lejeră, e simpatică, cel puţin pentru mine. Păi, în Turcia apăreau săptămînal interviuri pe care nu le acordam. Nu vorbeam cu nimeni şi mă vedeam prin ziare! În ultimul timp, pentru că îşi pierduseră din credibilitate, apăruse o lege, nu ştiu dacă mai e în vigoare, fiecare interviu trebuia însoţit de o poză a ziaristului cu cel intervievat, ca dovadă că întîlnirea chiar a avut loc.
- Cum arătau acele interviuri? Măcar erau decente?
- Nici vorbă! De cele mai multe ori scoteau nişte exagerări uriaşe, îmi puneau în gură declaraţii foarte optimiste. Mă uitam a doua zi în ziar şi citeam şocat că aş fi spus că luăm titlul fără emoţii, cîştigăm Cupa UEFA, chestii de genul asta. Ca să nu mai zic de pozele pe care voiau să le facem. M-au urcat pe statui, în copaci, în trandafiri, m-au dus prin păduri.
- Ai lucrat şi cu Mircea Lucescu, care e principla diferenţă între el şi Răzvan?
- Răzvan e tipul de antrenor modern, mai dintr-o bucată. E foarte direct şi nu prea iartă anumite lucruri. Nea Mircea e mai indulgent. Are o vorbă: lumea fotbalului e foarte fragilă şi orice nereuşită te poate dărma. Nu e stilul care să demoleze.
- Ca tip de antrenor, pe cine preferi dintre Guardiola şi Mourinho?
- Pe Mourinho, însă doar pentru că m-a vrut la Porto în 2003. Ghinionul meu, dacă pot să spun aşa, a fost că Beşiktaş a dat 3 milioane pe mine şi m-a luat de la Rapid, în timp ce portughezii au oferit doar două milioane. Apoi, Villas Boas, care era secundul lui Mourinho, a discutat cu nea Mircea şi l-a felicitat pentru că m-a achiziţionat. I-a zis că dacă mai întîrzia două zile aş fi fost al lor, pentru că ar fi crescut oferta.
“Poţi fi fotbalist şi fără a avea tatuaje”
- Cîte tatuaje ai?
- Nici unul!
- Eşti fotbalist şi nu eşti tatuat? Specie pe cale de dispariţie!
- Nu m-am gîndit niciodată la treaba asta ... (se uită către colegii săi din sala de mese: Surdu, Alexa, Duarte, Deac, Drăghia) Aşa e, de aici sînt toţi tatuaţi. Eu sînt băiat cuminte, fără tatuaje, fără cercei în ureche! (rîde) Am avut de cîteva ori intenţia de a mă tatua, dar mi-a fost teamă că dacă mă apuc nu mă mai pot opri.
- Paul Scholes, într-un interviu acordat revistei britanice “Four Four Two” şi preluat de Gazetă, spunea că în ziua de azi nu mai poţi fi fotbalist dacă nu eşti tatuat.
- Păi, şi eu ce sînt atunci? Uite că se poate şi fără! Dacă nu vă crede, să se uite la mine.
Cum s-a îngrăşat 7 kilograme într-o săptămînă
- Care a fost cea mai reuşită vacanţă a ta?
- În 2004, am fost în Maldive şi m-am îngrăşat ca un porc, am luat 7 kilograme în 7 zile. Ce să faci cînd te duci doar cu soţia? Pe bune, oricît de îndrăgostit şi de tînăr ai fi, cît efort să depui? Stăteam la plajă, făceam baie, mîncam şi practicam halbere. Cînd m-am întors, mai aveam o săptămînă şi începeam pregătirea, la Beşiktaş venise Del Bosque. M-am întîlnit la Bucureşti cu Gică Popescu şi a leşinat de rîs cînd m-a văzut. Îmi era ruşine de cum arăt, dar pînă nu le-am dat jos, n-am ieşit din casă! Într-o săptămînă am slăbit 8 kilograme, mîncam o salată pe zi, la prînz.
- Cînd te-a pus la punct soţia ultima oară?
- Chiar zilele trecute, după ce era să mă încaier cu Deac pe teren. Mi-a zis că regretă enorm că n-a fost ea în locul lui. Iniţial mi-a zis că mi-ar fi dat direct un pumn în barbă, dar i-am explicat că ar fi primit cartonaş roşu. Atunci a spus că ar fi aşteptat pauza ca să mă lovească în vestiar.
- Episodul cu Deac a şocat. Ai ceva împotriva numărului 7?
- (Întoarce capul şi-l caută cu privirea pe mijlocaşul împrumutat de la Schalke: “Unde e? Mai e pe aici? M-a dat de gol!”) Nu, nu am nimic, glumea şi el. Dar dacă tot a zis că pe vremuri m-am luat şi de Cesinha, să vă spun eu şi alte episoade. Prima oară m-am certat pe teren cu actualul meu naş, cu Iencsi, la un meci la Bistriţa, cu mulţi ani în urmă. Atunci, chiar am fost la un pas de bătaie amîndoi, cred că ne-am certat vreo două minute. Pînă la urmă a fost bine, am cîştigat cu 1-0, acum cu Deac a fost 2-0, cu Cesinha, la Iaşi, 3-0. Ah, am mai avut un clinci cu Herea în Ghencea, cînd am bătut cu 1-0, deci ne poartă noroc. Concluzia e că ar trebui să ne certăm mai des pentru că ne prinde bine. Nu, nu! Glumesc! E foarte urît, îmi cer mii de scuze, promit că voi încerca să mă abţin de acum încolo. Cînd m-am văzut la televizor, l-am stins de ruşine!
- Poţi să ne spui ce i-ai zis lui Ciprian pe teren?
- (rîde) Ah, nu, sub nici o formă. Îmi e imposibil să reproduc. Dar să ştiţi că nici el nu a fost mai prejos. O fi el ardelean, dar mi-a spus cîteva, însă a făcut-o cu capul în jos, mai pe sub mustaţă.
- A cui era berea din poza pe care aţi postat-o pe Facebook?
- Am fost lucraţi de cineva, a fost pusă acolo ca să ne fie denigrată imaginea. Nu era nici a mea, nici a lui Deac. (rîde)
“Nu-mi plac gadgeturile, prefer cărţile”
- Ce faci ca să treacă timpul mai repede în cantonamente?
- Citesc! N-am treabă cu Play Station-ul. Am terminat recent ultima carte a lui Paulo Coelho, Aleph, şi acum m-am apucat de Adolescentul lui Dostoievski.
- Îţi plac gadgeturile?
- N-am nici o treabă cu ele!
- Spune-ne un film care te-a marcat!
- N-am unul anume. Îmi plac, însă, comediile, în special cele cu Jim Carrey.
- De ce te temi cel mai tare?
- Doar de Dumnezeu! În rest, de nimeni şi de nimic!
- Te-ai gîndit cînd pui ghetele în cui?
- Îmi doresc să mai joc cel puţin un sezon în afara acestuia şi să fie mai bun decît cel de acum. Poate voi juca şi mai mult dacă organismul îmi va permite.
- Dacă George Copos ţi-ar cere să-l împrumuţi cu bani, i-ai da?
- (Se înveseleşte) Dacă aş putea să-l ajut, aş face-o cu cea mai mare plăcere. Cum să nu?
- Crezi că ţi i-ar returna?
- (Ia un ton serios) Eu aşa cred.
”Cel mai mult urăsc lenea! Mă enervez cînd văd o persoană leneşă! Nu o să pot să înţeleg niciodată cum pot unii să stea şi să aştepte să treacă viaţa pe lîngă ei”
Daniel Pancu
“Pînă acum am fost rugat în trei rînduri să intru într-un partid politic. Am refuzat mereu pentru că felul meu de a fi nu mă lasă! Ca să fii politician trebuie să spui cel puţin o minciună pe zi şi eu nu pot să fac asta!”
Daniel Pancu
60 de mii de euro anual e leafa lui Pancone. Este cel mai prost plătit rapidist dintre jucătorii echipei mari, la egalitate cu Gîngioveanu
10 goluri a marcat Pancu în 2011 pentru Rapid. În total, el a adunat 66 de reuşite în 201 meciuri de Liga 1 şi 9 goluri în 27 de apariţii la “naţională”
8 trofee şi-a trecut Pancone în palmares pînă în prezent: două titluri, unul cu Rapid (1999) şi unul cu Beşiktaş (2003), două Supercupe, trei Cupe ale României şi una a Turciei.
{{text}}