Europa League

Mesajul lui Ilie Stan înaintea meciului cu AEK Larnaca: ”Ne calificăm pentru toţi steliştii!”

Stan aşteaptă să se bucure iar alături de elevii săi, cum s-a întîmplat la revanşa cu Maccabi Haifa, 4-2

Articol de Ionuţ Petrişor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Stan vrea mobilizare generală înaintea crucialului meci din această seară cu AEK Larnaca: ”Concentraţi sută la sută batem pe oricine”.

Ilie Stan e un om preocupat, chiar apăsat de miza partidei cu ciprioţii. Antrenorul de 44 de ani e în faţa celui mai important moment al carierei sale. Diseară el poate duce echipa în primăvara europeană după o pauză de cinci ani. Ieri, la conferinţa de presă, Ilie a avut un discurs în care a pus miza pe concentrare: "Asta le cer băieţilor mei pentru a-i face pe toţi steliştii fericiţi!".

- Domnule Stan, cum priviţi confruntarea cu AEK?
- E un joc important pentru ambele echipe, fiindcă nu trebuie să uităm că şi ciprioţii mai au şanse la calificare. Sper ca noi să ieşim învingători şi să sărbătorim calificarea. Ar fi ceva fantastic să ne bucurăm cu 50.000 de oameni în tribună pentru un rezultat istoric.

- Ce-i trebuie Stelei pentru a ajunge iar în primăvara europeană?
- Trebuie să avem aceeaşi determinare şi aceeaşi credinţă de victorie pe care le-am arătat şi în ultimele trei jocuri. Dacă vom păstra acelaşi ritm, atunci cu siguranţă noi vom fi cei bucuroşi la final. Să nu uităm însă că depindem şi de rezultatul de la Haifa!

"Sînt mai puternici acum!"

- Cum vi se par adversarii spre deosebire de partida tur, care s-a încheiat la egalitate, 1-1?
- Cu siguranţă, sînt mult mai puternici. Trec printr-o formă foarte bună, au un antrenor nou, care a adus multe plusuri la echipă.

- Cum îi veţi mobiliza pe jucători?
- O să le spun să fie concentraţi doar la meciul lor şi să nu se gîndească deloc la ce se întîmplă la Haifa. Trebuie să fim mai atenţi la finalizare, cu CFR am ratat enorm. E păcat să irosim asemenea şanse cînd ajungem atît de des în faţa porţii.

"Marica dă gol!"

- Aţi vorbit cu Marica pentru a-l încuraja înainte de meciul lui Schalke de la Haifa?
- Da, am discutat cu el. M-a asigurat că nemţii joacă mereu serios şi nu se dau niciodată la o parte. Cei care vor intra vor dori să demonstreze că merită să fie titulari. (un strănut se aude în sală). Uitaţi, sînt şi semne! Deci aşa va fi, iar Marica va da şi un gol!

- Cît de importante sînt revenirile lui Tatu şi Gardoş?
- Ambii ne-au lipsit enorm. Mi-aş dori să am mereu mulţi jucători la dispoziţie, să am de unde să aleg, numai inspiraţie să fie.

"Moralul lui Mihai Costea e mai bun, din moment ce a marcat în ultimele două partide. Mai are însă nevoie de timp pentru a fi în totalitate integrat" (Ilie Stan, antrenor Steaua)

"Calificarea e importantă pentru cei din staff, pentru jucători, pentru familii şi pentru cei din conducere, din toate punctele de vedere" (Ilie Stan, antrenor Steaua)

Nikolici nu va fi pedepsit
Ilie Stan a vorbit şi despre situaţia lui Stefan Nikolici, care a fost prins la prostituate după meciul cu CFR: "La noi există o regulă clară: nu ai voie în oraş după ora 23:00 cu trei zile înaintea unui meci. El a fost cu patru zile. E viaţa lui şi timpul lui. Eu nu cred însă că a fost implicat în acest scandal".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.