Diverse

Huliganul care l-a lovit pe Galamaz primea cel puţin un an închisoare dacă amendamentele APROBATE azi erau în vigoare

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 15 decembrie 2011

După ce Senatul a respins-o în aprilie 2010, deputaţii au aprobat, astăzi, cu majoritate covîrşitoare, 235 de voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi două "abţineri", propunerea legislativă a deputatului PDL Alin Trăşculescu privind combaterea violenţei în sport.

Miercuri, Alin Trăşculescu afirmase, după ce proiectul a primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru învăţământ a Camerei, că principalele reglementări îi privesc pe recidivişti şi că proiectul conţine măsuri pentru stoparea violenţei pe stadioane.


CELE MAI IMPORTANTE AMENDAMENTE:
1. Închisoare pentru orice obiect artizanal
“Încercarea de a introduce, deţinerea, confecţionarea sau folosirea în incinta arenei sportive a obiectelor artizanale şi de distracţie, de orice clasă, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani plus măsura interzicerii accesului pe stadione între 2 şi 4 ani”

2. Puşcărie pentru tentativa de a pătrunde pe teren

“Pătrunderea sau încercarea de pătrundere fără drept în incinta suprafeţei de joc se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an şi măsura interzicerii accesului la competiţiile sportive pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 2 ani”

3. Închisoare minimum un an pentru acte de agresiune pe teren

“Dacă pătrunderea în încinta suprafeţei de joc sau chiar pe teren este însoţită sau urmată de acte de agresiune sau violenţă fizică, pedeapsa e închisoare de la 1 la 2 ani şi măsura interzicerii pe stadioane între 2 şi 4 ani”

4. Închisoare pentru “interzisul” care intră pe stadion

“Fapta unei persoane căreia i s-a interzis accesul la unele competiţii sportive de a încerca să pătrundă sau de a pătrunde în arena sportivă constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 lună la 3 luni sau amendă”.

5. Se introduce modelul englez pentru cei interzişi
“Persoanele faţă de care s-a dispus măsura interzicerii accesului pe arenele sportive au obligaţia ca, pe timpul desfăşurării competiţiilor pentru care s-a dispus măsura, să se prezinte la cel mai apropiat sediu al poliţiei, jandarmeriei sau poliţiei de frontieră”.

6. Cine nu se prezintă la sediul poliţiei va fi amendat
“Neprezentarea la cel mai apropiat sediu al poliţiei sau jandarmeriei pe timpul desfăşurării unei competiţii pentru care s-a dispus măsura interzicerii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.500 de lei sau prestarea a 120-200 de ore activităţi în folosul comunităţii”

7. Cine e umărit penal va fi automat interzis 6 luni pe stadioane

“Pe parcursul urmăririi penale, măsura de siguranţă a interzicerii accesului pe stadioane se ia faţă de făptuitor în mod provizoriu în momentul începerii urmăririi penale. Durata acestei măsuri de siguranţă va fi de 6 luni de la data primirii sau comunicării rezoluţiei de începere a urmăririi penale de către învinuit”

Citeşte aici care ar fi fost pedeapsa pe care ar fi primit-o huliganul care a pătruns pe teren la Ploieşti şi l-a lovit pe Galamaz, dar şi ce vor avea de suferit cei care vor încălca legea.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.