# Atacantul brazilian de la ŢSKA Sofia e aproape de un transfer la Steaua, alte două ţinte de lux fiind Wesley şi Sepsi # Chipciu, Chiricheş şi Dănănae sînt deja acontaţi
Calificarea în primăvara Europa League nu va fi singurul motiv de satisfacţie pentru fanii Stelei în această iarnă. Gigi Becali pregăteşte cea mai spectaculoasă campanie de achiziţii din ultimii ani, urmînd să fie aduşi 6-7 jucători, toţi nume cu adevărat grele.
1. Moraes e cireaşa de pe tort
Marea lovitură pe care Steaua caută să o dea pe piaţa transferurilor e aducerea unui jucător după care a tînjit mult în 2011. E vorba despre Junior Moraes (24 de ani), cel pe care l-a ratat şi în ianuarie-februarie, dar şi în vară. Steaua a început negocierile pentru aducerea lui, iar discuţiile cu cei de la ŢSKA Sofia sînt foarte avansate. Tocmai de aceea, miercuri seară, Gigi Becali s-a lăudat apropiaţilor în tribuna oficială de pe Arena Naţională că "Moraes va veni la Steaua, o să vedeţi!".
2. Efort financiar pentru Wesley
Al doilea nume greu de pe listă e Wesley (31 de ani). Steaua a făcut deja o ofertă de 1,2 milioane de euro pentru el şi discuţiile Gigi-Porumboiu vor continua în zilele următoare, fiind posibil chiar şi un împrumut al lui Wesley la Steaua pînă la vară, cu opţiune de cumpărare.
3. Sepsi în locul lui Latovlevici
Steaua nu numai că nu a renunţat la aducerea lui Laszlo Sepsi, dar a şi reluat tratativele pentru achiziţionarea lui şi, ca şi în cazul lui Moraes, Becali a promis după meciul cu AEK Larnaca: "Va veni şi Sepsi". Varianta Sepsi e primordială deoarece Latovlevici va fi vîndut în această iarnă, iar Sepsi a fost trecut primul de Ilie Stan ca variantă de înlocuire pentru actualul fundaş stînga. Timişoara e de acord să-l cedeze pe Laszlo, pe care îl plăteşte, în Liga a doua, cu 20.000 de euro lunar.
4. Chipciu, Chiricheş şi Dănănae sînt rezolvaţi
Chiar dacă perioada de transferuri încă nu s-a deschis, Steaua are deja bifate 3 achiziţii importante. Stoperul Chiricheş (22 de ani) a fost antamat încă din vară, în timp ce fundaşul dreapta Dănănae (26 de ani) şi extrema Chipciu (22 de ani) au fost rezolvaţi în această săptămînă.
Cifrele lui Moraes sînt senzaţionale
De cînd a venit în Europa, Moraes are cifre fantastice pentru un atacant. În mai puţin de doi ani a jucat 44 de meciuri pentru Gloria Bistriţa şi ŢSKA Sofia şi a marcat 23 de goluri, ceea ce înseamnă o medie de un gol la fiecare două jocuri.
Sezonul Echipa Meciuri Goluri
2009-2010 Gloria Bistriţa 17 10
2010-2011 Gloria Bistriţa 17 8
2011-2012 ŢSKA Sofia 10 5
Primul "11" ar arăta fantastic
Dacă toate ţintele s-ar transforma în transferuri certe, primul "11" al Stelei la începutul lui 2012 ar arăta extrem de atractiv pentru fani şi foarte ofertant pentru antrenori. Practic, echipa s-ar schimba mai mult de 50 la sută, cu un cuplu de atac sud-american format din Wesley şi Moraes.
Tătăruşanu - Dănănae, Gardoş, Chiricheş, Sepsi - Chipciu, Bourceanu, Brandan, Tănase - Wesley - Moraes
{{text}}