Fotbalul românesc va continua să respire aer european şi la începutul lui 2012. Steaua o obţinut calificarea în primăvara europeană, fiind singura dintre cele 6 echipe din Liga care au luat startul în vara trecută în cupele europene, care continuă cursa.
Cu toate acestea, analiza parcursului european al tuturor echipelor din Liga 1 în actualul sezon scoate în evidenţă că am reuşit să adunăm puncte şi să facem faţă doar echipelor mici de pe continent, iar atunci cînd am dat peste grupări cu nume mare, cu tradiţie sau care se bat la titlu în campionate extrem de tari din Europa, am capotat.
Practic, din 42 de meciuri, atîtea cîte au disputate echipele româneşti, un singur succes s-ar încadra la capitolul "am învins şi noi o echipă importantă". Ar fi vorba de victoria Vasluiului, scor 1-0, în faţa lui Sporting Lisabona. Totuşi, chiar şi acest succes nu poate fi pe deplin acceptat deoarece portughezii au venit la Piatra Neamţ aproape cu echipa a doua şi n-au avut în primul "11" multe dintre piesele de bază.
În rest, contăm doar în faţa bulgarilor, 2-0 pentru Steaua cu ŢSKA Sofia, în faţa israelienilor, 1-0 Rapid la Tel Avi şi 4-2 Steaua cu Maccabi, în faţa finlandezilor, 2-0 Gaz Metan cu Kups, în faţa croaţilor, 2-1 Dinamo la Varazdin. Nici măcar pe polonezi nu am reuşit să-i batem pînă la capăt pentru că Rapid a capotat fără drept de apel cu Legia, după ce o scosese uşor în turul preliminar pe Slask, iar în faţa ucraineniilor de la Vorskla Poltava, abia locul 9 în prima ligă, n-am avut nici o şansă cu Dinamo, care a pierdut ambele manşe.
Cele 10 victorii româneşti din acest sezon de Europa
Gaz Metan - Kups (Finlanda, locul 6) 2-0
Gaz Metan - Austria Viena (Austria, locul 3) 1-0
Rapid - Slask (Polonia, locul 1) 3-1
Hapoel Tel Aviv (Israel, locul 2) - Rapid 0-1
Steaua - ŢSKA Sofia (Bulgaria, locul 2) 2-0
Steaua - Maccabi Haifa (Israel, locul 8) 4-2
Steaua - AEK Larnaca (Cipru, locul 5) 3-1
FC Vaslui - Sparta Praga (Cehia, locul 1) 2-0
FC Vaslui - Sporting Lisabona (Portugalia, locul 3) 1-0
Varazdin (Croaţia, locul 16) - Dinamo 1-2
Meciurile cu echipele mari ale Europei: 7 înfrîngeri şi doar 3 egaluri
Steaua - Schalke (Germania, locul 2) 0-0 şi 1-2
FC Vaslui - Lazio (Italia, locul 4) 2-2 şi 0-0
Oţelul - Manchester United (Anglia, locul 2) 0-2 şi 0-1
Oţelul - Benfica (Portugalia, locl 2) 0-1 şi 0-1
Rapid - PSV (Olanda, locul 2) 1-3 şi 1-2
Palmaresul României în Europa în 2011-2012
42 de meciuri
10 victorii, adică 24 la sută
21 de înfrîngeri, adică fix 50 la sută
11 rezultatel de egalitate, adică 26 la sută
{{text}}