Campioana Europei a făcut instrucţie cu Spania în prima repriză la Sao Paulo, în cea de-a doua semifinală a Campionatului Mondial. De altfel, ibericele au un complex în faţa norvegiencelor. La Euro 2008, în finală, Norvegia a trecut cu 34-21, iar în finala mică a Mondialului din China 2009, tot scandinavele s-au impus cu 31-26.
Azi-noapte, în Brazilia, Norvegia a început lansat şi s-a distanţat repede pe tabelă, 8-3 (minutul 12). Jorge Duenas a cerut time-out, şi-a certat elevele, şi rezultatul s-a văzut. Spania s-a apropiat la 9-10 (minutul 22). Norvegia a terminat însă prima repriză în forţă, marcînd de şase ori consecutiv, fără a mai primi vreun gol: 16-9.
Norvegia şi-a continuat recitalul şi în partea a doua, la adăpostul liniştitor din prima repriză. Scorul a crescut treptat şi a ajuns la 30-21 (minutul 57). S-a terminat 30-22, Norvegia calificîndu-se în cea de-a cincea finală mondială din istorie. Spania va juca finala mică de la CM, contra Danemarcei.
La fel ca în 1999
Duminică, de la ora 21:15 (ora României), marea finală a Mondialului feminin între Franţa şi Norvegia, o repetare a ultimului act din 1999, atunci cînd, pe teren propriu, nordicele au învins cu 25-24, dar după prelungiri. Fiecare dintre echipe au în palmares o singură medalie de aur: Norvegia (1999) şi Franţa (2003). În schimb, Norvegia a mai pierdut finala în trei rînduri (1997, 2001, 2007), în vreme ce Franţa a mai terminat pe doi de două ori (1999, 2009).
MECIURI DE CLASAMENT
Locurile 5-8
Rusia-Angola 41-31
Brazilia-Croaţia 32-31
DUMINICĂ
Locurile 5-6 Rusia-Brazilia
Locurile 7-8 Angola-Croaţia
Locurile 3-4 Spania-Danemarca
Locurile 1-2 Franţa-Norvegia
Sporturi • Handbal • NORVEGIA - SPANIA 30-22
Franţa-Norvegia, finala Campionatului Mondial din Brazilia 2011
Bucuria norvegiencelor după ce au învins Spania, 30-22 Foto: Marius Ionescu (Brazilia)
Articol de Marian Ursescu (Brazilia) — sâmbătă, 17 decembrie 2011
Franţuzoiacele au învins cu 28-23 Danemarca, în timp ce norvegiencele au învins Spania, 30-22
{{text}}