International   •   Stranieri   •   TURCIA

Bogdan Stancu are un nou antrenor. Hector Raul Cuper a semnat cu Orduspor

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 20 decembrie 2011

Tehnicianul argentinian Hector Raul Cuper a fost numit, marţi, în funcţia de antrenor principal al echipei turce Orduspor, la care evoluează şi atacantul Bogdan Stancu, informează site-ul tuttomercatoweb.com.



Cuper, în vârstă de 56 de ani, a semnat un contract până în vara anului 2013 cu Orduspor. Hector Raul Cuper a pregătit în cariera sa formaţiile Huracan, Lanus, Real Mallorca, FC Valencia, Internazionale Milano, Betis Sevilla, FC Parma, Aris Salonic şi Racin Santander, precum şi naţionala Georgiei.



După disputarea a 16 etape din campionatul Turciei, Orduspor ocupă locul 14, cu 17 puncte.



În vîrstă de 24 de ani, fostul atacant stelist a înscris de 4 ori pentru Orduspor în 16 meciuri şi a dat 3 pase decisive. Piteşteanul este împrumutat de la Galatasaray pînă în vara anului viitor.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.