La două luni după încheierea Cupei Mondiale, rugbystul a explicat motivele reale pentru care nu a fost prezent în Noua Zeelandă, împreună cu ”stejarii”.
La începutul lunii septembrie, Cătălin Fercu, unul dintre cei mai importanţi componenţi ai naţionalei de rugby, a luat o decizie surprinzătoare, refuzînd să facă deplasarea în Noua Zeelandă, pentru Cupa Mondială. La momentul respectiv, rugbystul de la RCM Timişoara a declarat că suferă de frică de avion, fiind ulterior suspendat de FRR pînă la sfîrşitul anului.
"Acum, cînd cu toţii ne apropiem de cumpăna dintre ani, simt nevoia să-mi fac un bilanţ al realizărilor şi totodată al nereuşitelor din anul ce tocmai se sfîrşeşte", începe scrisoarea lui Cătălin trimisă ieri Gazetei în care mărturiseşte adevăratele motive pentru care a absentat la Cupa Mondială.
Fragil şi vulnerabil
Măcinat de suferinţă, rugbystul a explicat adevăratele motive care l-au determinat să renunţe la selecţia din echipa naţională şi şi-a cerut scuze tuturor pentru această decizie. "Durerea cea mai mare este că nu am putut depăşi starea de neputinţă interioară ce m-a măcinat atît, făcîndu-mă incapabil să urc în avionul către Noua Zeelandă. Atîtea nopţi nedormite, atîtea gînduri, atîtea telefoane la care n-am putut răspunde. Tocmai eu, care nu mă tem de nimic pe teren, m-am simţit aşa vulnerabil. M-am închis în mine, m-am consumat enorm văzîndu-mi colegii cum au luptat, fără ca eu să-i pot ajuta", susţine Fercu, care precizează că gestul din septembrie "nu a fost un boicot faţă de echipa naţională la care ţin atît de mult".
Dorinţe pentru 2012
Fercu mărturiseşte că a trecut printr-un moment în viaţă cînd încrederea în sine i-a dispărut complet. "Acum ştiu că fără Dumnezeu nu pot trece prin încercările vieţii", a spus sportivul care şi-a încheiat destăinuirea recunoscînd că-şi doreşte să pună "umărul alături de prietenii mei de la naţională ca să redevenim ce am fost în lumea bună a rugby-ului" şi urînd sărbători fericite românilor.
Iată mai jos scrisoarea deschisă trimisă de Cătălin Fercu:
"Acum, cînd cu toţii ne apropiem de cumpăna dintre ani, simt nevoia să-mi fac un bilanţ al realizărilor şi totodată al nereuşitelor din anul ce tocmai se sfîrşeşte, să-mi spun păsul, să ştie toată lumea adevărul despre mine.
Categoric, durerea cea mai mare este că nu am putut depăşi starea de neputinţă interioară ce m-a măcinat atît, făcîndu-mă incapabil să urc în avionul către Noua Zeelandă.
Atîtea nopţi nedormite, atîtea gînduri, atîtea telefoane la care n-am putut răspunde…
Tocmai eu, care nu mă tem de nimic pe teren, m-am simţit atît de vulnerabil.
M-am închis în mine, m-am consumat enorm văzîndu-mi colegii cum au luptat, fără ca eu să-i pot ajuta.
Împovarat sufleteşte, am apelat la Gazetă pentru că vreau ca toată suflarea din rugby-ul românesc să ştie că nu a fost un boicot faţă de echipa naţională la care ţin atît de mult. A fost acea stare, pe care poate cu toţii am resimţit-o într-un moment în viaţă, cînd încrederea de sine dispare complet, cînd simţi că eşti într-un hău, cînd pare că Dumnezeu te lasă fără sprijin, pentru a-I preţui mai apoi prezenţa cum se cuvine.
Regretele acum sînt tardive, vor spune mulţi, însă eu mă simt dator să cer iertare prietenilor mei de la naţională, antrenorilor şi tututor iubitorilor de rugby.
Gîndurile mele se îndreaptă şi către clubul unde activez, RCM Timişoara, către domnul Dan Dinu, un om de mare onoare şi un împătimit de rugby cum n-am mai întîlnit, precum şi către întregul colectiv de la Timişoara, conducere, antrenori şi colegi, care împreună au fost alături de mine în aceste grele luni când alţii m-au considerat un proscris.
La 25 ani afirm răspicat că fără Dumnezeu nu poţi trece prin încercările vieţii.
Acum ştiu, şi sufletul îmi spune asta, că pot trece peste orice necaz pentru a pune umărul alături de prietenii mei de la naţională ca să redevenim ce am fost în lumea bună a rugby-ului.
Avem toţi nevoie de solidaritate şi nu de dezbinare.
Doresc din inimă un Craciun Fericit tuturor românilor, alături de speranţa că vom depăşi vremurile grele pe care le trăim şi că vom avea un an 2012 mai bun.
Cătălin Fercu "
{{text}}