Ultimul meci al lui 2011, FC Vaslui - Rapid 2-3, a fost precedat de un scandal care s-a amplificat după terminarea derbyului. Adrian Porumboiu susţine că Rapid trebuie sancţionată aspru pentru tentativă de corupţie, mergînd pînă la retrogradarea giuleştenilor!
Acuzele Vasluiului
Adrian Porumboiu a spus astă-noapte, la Fanatik Show, pe DigiSport: "Înaintea meciului, Zotta a vorbit cu Sînmărtean, cu Milanov şi cu Milisavljevici, lucru interzis în mod explicit de regulament. Lui Milanov şi lui Sînmărtean le-a spus că sînt pe placul lui Răzvan Lucescu, că îi aşteaptă la Rapid din iarnă şi că "Mai vorbim după meci". Iar lui Sînmărtean i-a zis că are pentru el o ofertă din Rusia, pe un salariu fabulos! Cum să mai joace ei, cînd erau cu gîndul la promisiunile tovarăşului Costel?! Sînt lucruri absolut adevărate, am văzut cu ochii mei sms-urile! Ştiu şi unde s-a pus la cale planul. Copos era de faţă, la un moment dat s-a ridicat de la masă şi a zis "Faceţi ce vreţi, dar nu mă băgaţi pe mine, că sînt prieten cu Adi". Halal prieteni, care îţi bagă cuţitul în spate!".
Replica Rapidului
Zotta a recunoscut aseară că a dat mai multe sms-uri jucătorilor de la Vaslui, "e normal, domnilor, am lucrat la acea echipă cîteva luni, mă ştiu cu toţi, am cules împreună roadele atîtor victorii. Da, le-am trimis sms-uri, dar numai cu mesaje de felicitare după anumite partide. Însă în nici un caz n-am făcut cuiva promisiuni de genul "te aduc la Rapid" sau "vorbim după meci". În cazul lui Sînmărtean, da, e-adevărat că m-a sunat un agent să-mi spună că are pentru el o ofertă foarte bună din Rusia. M-a sunat pe mine fără să ştie că eu nu mai lucrez la Vaslui, apoi ...". În acel moment, legătura telefonică s-a întrerupt, iar Zotta n-a mai apucat să-şi ducă explicaţia pînă la capăt.
Ce vrea Vasluiul
Porumboiu a fost vehement: "Domnilor, este extrem de limpede: Rapid va pierde meciul la masa verde!". "Şi veţi cere retrogradarea Rapidului?",a venit întrebarea din studio. "De ce nu? Să retrogradeze, să se-nveţe minte şi altădată să nu mai umble cu mizerii de-astea! Am făcut un memoriu oficial, am scris chiar şi în raportul meciului despre această tentativă de corupţie".
Ce spune regulamentul
Articolul 60 din regulamentul disciplinar, care face referire la corupţie, spune că "persoana care oferă, promite sau acordă un avantaj nejustificat unui organ al FRF/LPF/AJF, unui arbitru, jucător, oficial sau altei persoane care se află sub incidenţa prezentului regulament, în nume propriu sau al unui terţ, în scopul de a-l determina să încalce statutele şi regulamentele FIFA/UEFA/FRF, va fi sancţionată în mod cumulativ:
a) cu o penalitate sportivă de la 100.000 la 300.000 de lei;
b) cu interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal şi cu interzicerea accesului pe orice stadion pentru doi ani;
c) retrogradarea primei echipe a clubului în categoria imediat inferioară.
Prin avantaje nejustificate se înţeleg: bani, titluri de orice fel echivalând bani, bunuri, comisioane, împrumuturi, donaţii, prestări de servicii cu titlu gratuit, promovare în serviciu, oportunităţi de afaceri, alte avantaje cu caracter patrimonial, etc.
Ce urmează
- Comisiile LPF vor analiza cazul, lucru confirmat aseară şi de Dumitru Dragomir.
- Însă cum toată discuţia se învîrte în jurul unor sms-uri şi convorbiri telefonice, e de aşteptat ca Liga să nu poată lua nici o măsură, pentru că doar un organ de urmărire penală poate cere companiilor de telefonie mobilă înregistrarea acelor presupuse convorbiri, pentru a se verifica dacă ele conţin şi elemente ce pot fi interpretate ca "tentativă de corupţie"
- Constantin Zotta, preşedintele clubului, susţine răspicat că discuţiile sale cu jucătorii Vasluiului s-au limitat la felicitări, nici vorbă de promiterea unor avantaje cum ar fi transferuri sau salarii mai mari.
- Giuleştenii se pot prevala şi de antecedentele nepedepsite din Liga 1, nenumăraţi conducători practicînd metoda de a oferta jucători înaintea meciurilor directe. Gigi Becali este lider la acest capitol, deosebirea fiind că stelistul discută public despre aceste lucruri, iar falsele oferte, menite să-i "înmoaie" pe adversari, vin în direct, la TV.
{{text}}