După ce Lionel Messi a cîştigat Campionatul Mondial al Cluburilor, vărul starului de la FC Barcelona, Maxi Biancucchi, a fost declarat omul meciului în partida în urma căreia Olimpia Asuncion a cîştigat titlul în Paraguay
În minutul 6 al disputei cu Rubio Nui, Biancucchi a preluat o minge în interiorul careului şi l-a învins pe portarul advers printr-un procedeu tehnic de mare fineţe, o foarfecă laterală. Olimpia Asuncion a cîştigat partida cu scorul de 2-1, titlul revenind la gruparea din capitala Paraguayului după nu mai puţin de 11 ani.
Maximiliano "Maxi" Biancucchi este un mijlocaş în vîrstă de 27 de ani. Este mai scund decît mai-celebrul său verişor, avînd doar 1,64 metri. Este împrumutat la Olimpia de la echipa mexicană Cruz Azul. Mai are un frate, Emanuel, care joacă în Segunda Division, la Girona.
Vezi mai jos rezumatul partidei. Golul lui Biancucchi poate fi urmărit începînd cu minutul 4:00
{{text}}