Dacă Porumboiu pare să fi spus ce avea de spus în scandalul izbucnit înainte de Vaslui-Rapid, 2-3, şi continuat după joc, acum Gigi Becali e cel care a preluat bătălia contra preşedintelui din Giuleşti şi a Rapidului. "Bă, nenorocitule, ieşi din fotbal. Zotta, ăsta, trebuie declarat persona non grata pentru ce a făcut înainte de Vaslui cu Rapid", a tunat Becali la Contraatac, la GSPTV. Răspunsul lui Zotta a venit în această dimineaţă.
"Sincer să fiu, nu ştiu ce caută domnul George Becali în acest subiect. De fapt presupun de ce, dar mi se pare că se oboseşte degeaba. Dacă nu m-ar fi jignit, nu i-aş fi răspuns, dar domniei sale îi place să se joace cu cuvintele şi nu e normal. În rest, poate avea orice părere. Dar legat de subiectul acesta chiar este printre cei mai neîndreptăţiţi să-şi dea cu părerea.
Gigi Becali este omul care alerga cu banii după Gloria Bistriţa. Este cel care şi-a trimis reprezentanţii cu valiza la Cluj, este persoana care înaintea meciului Pandurii-Steaua îi transmitea lui Chiricheş la TV, să-l audă toată lumea, să fie liniştit că e jucătorul Stelei. Numai Chiricheş îmi vine acum în minte, dar nu cred că nu-mi ajung degetele de la mîini pentru a-i numi pe toţi fotbaliştii de la echipele adverse despre care spunea că îi vrea şi, culmea, înaintea meciurilor directe ale Stelei!
Trebuie să-i răspund lui Gigi Becali pentru că am văzut cum e, dacă taci lumea ajunge să-l creadă pe ăla care ţipă. Eu nu am încălcat nici un regulament. În ultimele 10 zile, cred, nu am trimis nici un SMS, nu am discutat cu nici un jucător de la Vaslui. Nici prin cele trimise înainte de meciul cu Lazio nu am încălcat vreun regulament. Singurul cu care am vorbit a fost Viorel Hizo, cu o zi înaintea meciului!", a spus Zotta pentru Gazeta Sporturilor.
Fotbal • Liga 1 • Scandalul VASLUI-RAPID
Zotta: "Cine mă face nenorocit şi cere scoaterea mea din fotbal? Cel care îi zicea lui Chiricheş să o lase mai moale la Steaua-Pandurii?!"
Atacul lui Becali, de miercuri seară, a primit răspuns astăzi de la oficialul rapidist
Articol de Gazeta Sporturilor — joi, 22 decembrie 2011
{{text}}