International   •   Campionate   •   DEL BOSQUE S-A RĂZGÎNDIT

L-au ignorat timp de 5 ani, dar acum l-ar vrea la echipa naţională

Relaţia dintre Raul şi fostul său antrenor de la Real, del Bosque, a fost una proastă în ultimii 5 ani. În 2012 lucrurile se pot schimba

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 26 decembrie 2011

Se spune că oamenii deştepţi ştiu să şi cedeze atunci cînd este cazul. Nu mai puţin de cinci ani s-au încăpăţînat să nu-l bage în seamă în ciuda valorii pe care chiar selecţionerii i-au recunoscut-o de de multe ori, dar acum e pe punctul să-şi recunoască vina.

Chiar dacă rezultatele le-au dat dreptate, Spania devenind campioană europeană şi mondială, selecţionerii au regrete. Acum, Vicente del Bosque, lasă de înţeles că în ciuda celor 34 de ani, Raul Gonzalez s-ar putea întoarce printre jucătorii naţionalei "Furia Roja". "Ceea ce a realizat Raul la Schalke este realmente admirabil. Poarta echipei naţionale nu este închisă pentru nimeni", a spus Del Bosque în Marca.



Selecţionerul se confruntă cu o problemă majoră după accidentarea lui David Villa, cel mai bun marcator din istoria Spaniei, cu 52 de reuşite în 82 de meciuri. Fotbalistul Barcelonei şi-a fracturat tibia în Japonia, la Campionatul Mondial al Cluburilor, şi, în ciuda asigurărilor date de medici, e posibil ca el să nu fie apt pentru Euro 2012.



"MaraVilla" îl egalase cu 44 de reuşite chiar pe Raul în clasamentul golgeterilor, într-un meci disputat contra Scoţiei în 2010.



Raul nu a mai fost convocat la naţională din 2006, cele 44 de goluri pentru Spania fiind înscrise de-a lungul a 10 ani, în 102 partide. Cel supranumit şi "Raul Madrid" are un sezon excelent în Germania, unde a marcat de 10 ori în prima parte a campionatului.





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.