Desemnat atacantul anului în Bulgaria, jucătorul lui ŢSKA Sofia semnează cu sud-coreenii pe 4 ani
Mai are de trecut vizita medicală, dar jurnaliştii bulgari spun că transferul lui Ianis Zicu de la ŢSKA Sofia la Pohang Steelers e practic făcut. Iar cifrele vehiculate în presa de la Sofia sugerează o adevărată lovitură dată de fostul jucător al Timişoarei.
Desemnat deunăzi atacantul anului în Bulgaria, după 13 goluri înscrise pentru ŢSKA în cele 15 partide disputate de la sosirea în iunie, Zicu va primi la sud-coreeni 1,2 milioane de euro net pe stagiune! Un salariu demn de marile campionate ale Europei, precum Spania, Anglia, Italia sau Germania. Inclusiv contractul oferit are o durată generoasă pentru un jucător de 28 de ani: 4 pe sezon.
Pohang Steelers, care le-a plătit bulgarilor 1,1 milioane de euro în schimbul lui Zicu, a terminat pe locul doi în campionat. Iar în februarie 2012 va disputa play-offul pentru accederea în grupele Ligii Campionilor Asiei.
{{text}}