Nigerienii au găsit o soluţie inedită pentru a asigura prezenţa echipei naţionale la cea de-a XXVIII-a ediţie a Cupei Africii. Lipsa de bani i-a determinat pe conducătorii federaţiei să apeleze la Guvern, căruia i-a solicitat resurse financiare pentru a susţine participarea naţionalei la Cupa Africii.
Guvernul nu a rămas indiferent la solicitarea federaţiei şi a găsit o metodă inedită de a strînge banii necesari pentru ca fotbaliştii nigerieni să se poată deplasa în Gabon şi Guineea, loc în care se va desfăşura competiţia.
Astfel, fiecare nigerian va fi taxat cu cel mult un cent pentru fiecare apel pe care îl va efectua de pe telefonul său mobil. Banii strînşi în acest mod vor ajunge în contul naţionalei de fotbal.
Această decizie a fost motivată de executiv prin faptul că "nu s-a găsit o altă modalitate mai bună de a aduna fondurile necesare naţionalei de fotbal".
Djibrilla Hima, preşedintele Federaţiei Nigeriene de Fotbal, a estimat că naţionala va avea nevoie de aproximativ 3 milioane de euro, sumă care va include transportul, cazarea şi banii de protocol pentru toţi jucătorii nigerieni.
Cea de-a 28-a ediţie a Cupei Africii se va disputa între 21 ianuarie şi 12 februarie în Gabon şi Guineea.
{{text}}