"Sînt un om pozitiv de felul meu, dar am rezerve. Dacă ne vom împărţi din nou în trei entităţi: Liga, Federaţia şi Comisia Centrală a Arbitrilor, nu vom reuşi să scoatem corabia la mal. Dacă se va întîmpla aşa, nu o să reuşească nimeni, indiferent de numele pus la conducere. Dacă îl aducem pe Collina, nici el nu o să poate face mai multe.
"Avem şi noi idei pentru bunul mers al activităţii, cum ar fi ca CCA să aparţină Federaţiei. Ce bine ar fi şi dacă LPF ar forma o comisie de analiză a fiecărei etape! Fiecare fază să fie analizată video şi, dacă se constată, de exemplu, că un jucător a faultat tare din spate şi nu a fost sancţionat pe teren, atunci să îl reţină Liga! Să trimită sancţiunile cluburilor! Atunci, jucătorii nu s-ar mai comporta aşa. Ar spune că nu îi vede arbitrul, dar ar fi conştienţi că i-ar vedea Comisia! Avem foarte multe idei, dar să fim ajutaţi şi noi!", a spus Huzu la Sport Total FM.
Fotbal • Liga 1 • cca
Huzu: "În momentul de faţă, nici Collina nu ar reuşi mai multe în fruntea arbitrajului românesc"
Aron Huzu
Articol de Gazeta Sporturilor — luni, 02 ianuarie 2012
Vicepreşedintele Comisiei Centrale de Arbitri, Aron Huzu, e de părere că lucrurile nu se vor schimba nici în acest an în arbitraj, dacă Federaţia, Liga şi CCA vor rămîne dezbinate.
{{text}}